Premierul grec declară că nu s-a discutat despre un plan de ieșire a Greciei din zona euro la summit
Liderii europeni nu au „avut nicio discuție” despre un plan de ieșire a Greciei din zona euro în cadrul summitului de la Bruxelles, a subliniat premierul grec Panagiotis Pikrammenos, după ce Atena a dezmințit zvonuri în acest sens, relatează AFP.
„Nu s-a ținut nicio discuție pe acest subiect”, a subliniat el în cadrul unei conferințe de presă după ce a fost întrebat despre publicarea în presă a zvonurilor conform cărora li s-a cerut membrilor zonei euro să pregătească planuri de ieșire a Greciei din zona euro.
În cursul unei întâlniri bilaterale cu Merkel, cancelarul german s-a arătat „surprinsă și enervată că această problemă a fost ridicată”, a declarat el.
Întrebat dacă Grecia ar fi ajutată de extinderea perioadei de rambursare a datoriilor sale, ministrul de Finanțe George Zanias a apreciat că „asta ar putea ajuta, însă aceasta necesită în același timp finanțări adiționale din partea creditorilor noștri și ține de ei să decidă dacă sunt sau nu pregătiți să o facă”.
Cu câteva ore înainte, ministrul grec de Finanțe a dezmințit „categoric” zvonurile privind un plan de ieșire a Greciei din zona euro.
„Ministrul grec de Finanțe dezminte categoric articolele conform cărora în cadrul unei teleconferințe desfășuratâ (luni) în cadrul Eurogrup, el le-a solicitat membrilor zonei euro să pregătească planuri pentru a face față unei eventuale ieșiri a Greciei din zona euro”. a indicat acesta într-un comunicat.
„Acest gen de articole nu corespund realității și ascund efortul pe care țara îl face pentru a se confrunta cu problemele sale”, conform textului ministerial.