Premierul grec, pus la punct de Martin Schulz: I-am recomandat cu insistență să se calmeze pe plan verbal
Schulz a declarat pentru ediția de duminică a cotidianului german Die Welt că a transmis această recomandare în timpul întrevederilor pe care le-a avut săptămâna trecută cu Alexis Tsipras, care vrea să renegocieze datoria masivă a Greciei.
„I-am recomandat cu insistență să se calmeze pe plan verbal. Acest lucru nu îl ajută cu nimic”, a declarat Martin Schulz.
„Tsipras ar fi mai inspirat să înceteze atacurile împotriva Angelei Merkel”, a declarat el, adăugând că Guvernul german, printre alții, va fi cel care îl va ajuta.
Germania a reiterat după alegerile care l-au adus la putere pe liderul Syriza, partid al stângii radicale antiausteritate, că așteaptă de la Grecia să își onoreze angajamentele în materie de reforme economice și fiscale.
Germania a suportat cea mai mare parte a datoriei grecești, iar cancelarul german a exclus sâmbătă într-un interviu acordat presei o „nouă ștergere” a datoriei așa cum vrea Alexis Tsipras.
Martin Schulz, care a fost primul oficial european primit de noul premier grec la Atena, joi, a declarat că germanii nu sunt singurii sceptici cu privire la evoluția actuală a Greciei, ci întreaga Uniune Europeană își pune întrebări.
„Unora poate că le place să critice germanii dar este o viziune pe termen scurt care nu permite progrese”, a apreciat el.