Prima pagină » Știri externe » Premierul maghiar Viktor Orban, aluzii despre o posibilă ieșire a Ungariei din UE: „Uniunea Europeană duce un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept”

Premierul maghiar Viktor Orban, aluzii despre o posibilă ieșire a Ungariei din UE: „Uniunea Europeană duce un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept”

Premierul maghiar Viktor Orban, aluzii despre o posibilă ieșire a Ungariei din UE: „Uniunea Europeană duce un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept”
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban. Sursă FOTO: Twitter

Premierul ungar, Viktor Orban, a făcut – sâmbătă – aluzie cu privire la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană (UE). Este pentru pentru prima dată când acesta evocă un astfel de scenariu.

„Uniunea Europeană duce un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept”, a declarat politicianul naţionalist de dreapta în cadrul unui discurs în faţa susţinătorilor din Budapesta.

El a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria, altfel nu va fi posibil să se continue pe o cale comună.

Cu câteva zile înainte, Orban vorbea de o decizie a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) în legătură cu noul mecanism al UE privind statul de drept, adoptat în decembrie 2020. Conform acestuia, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE.

Ungaria şi Polonia au depus deja o plângere împotriva mecanismului, iar CEJ urmează să se pronunţe miercuri.

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drep, evaluare contrazisă de Orban, tot sâmbătă.

„Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei. Dar Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie. Ungaria a vrut să menţină UE unită «în ciuda alienării culturale tot mai mari». Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut «oferte de toleranţă» atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri. ‘Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a afirmat Orban, citat de Adevărul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?