„Premierul” republicii autoproclamate Donețk recunoaște că are legături cu serviciile secrete ruse
„Voluntarii ni se alătură”, a declarat Borodai pentru BBC, descriindu-se unul dintre ei, „un locuitor al orașului Moscova”. „Numai că s-a întâmplat ca, în loc să stau în tranșee cu o pușcă sau o mitralieră în mână, să dețin postul de premier. Asta-i soarta”, a adăugat el. Borodai a negat că ar fi membru al vreunei agenții de spionaj ruse, dar a recunoscut că are contacte cu alți membri ai serviciilor secrete din Rusia, așa cum trebuie să aibă „oricine are de-a face cu elita societății”.
Rebelii proruși din estul Ucrainei au fost acuzați de doborârea cursei MH17 a companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie, care a provocat moartea celor 298 de persoane aflate la bord. Rebelii au fost acuzați și de blocarea accesului observatorilor Organizației de Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) la locul catastrofei, precum și că nu au protejat și depozitat în mod adecvat cadavrele victimelor.
Borodai a respins aceste acuzații și a precizat că observatorii internaționali i-au avertizat să nu mute cadavrele până la sosirea experților. „Așa că am așteptat o zi, două, trei. Haideți! Nici un expert (…). Să lași cadavrele acolo, când erau 30 de grade Celsius, este absurd. Este inuman. Este o scenă dintr-un film de groază”, a precizat el, adăugând că experții internaționali au fost invitați rapid la locul tragediei, dar au fost blocați de Kiev.
Un purtător de cuvânt al OSCE a declarat însă că organizația nu i-a avertizat pe rebeli să nu mute cadavrele. „Nu este în mandatul nostru să le spunem oamenilor ce să facă. Noi suntem acolo să monitorizăm, să observăm și să raportăm”, a afirmat Michael Bociurkiw.
De asemenea, Borodai a calificat drept „calomnie nerușinată” afirmațiile președintelui american Barack Obama conform cărora rebelii ar fi încercat să ascundă adevărul despre tragedia aviatică. „Nu vreau să-l acuz pe Obama de ceva direct, pentru că probabil nu cunoaște toate faptele. Pur și simplu propagă propaganda ucraineană”, a conchis liderul separatist.