Premierul Scoției, anunțul despre referendumul pentru independență. Ce se va întâmpla după Brexit
Nicola Sturgeon a spus că „nu există niciun dubiu” că guvernul ei are un mandat din partea cetățenilor pentru a organiza un al doilea referendum de independență, dar că „este important să restabilească acest scrutin” după încheierea Brexit.
În planul inițial publicat în luna martie, premierul scoțian prevedea organizarea unui nou vot pentru independența țării între toamna anului 2018 și primăvara anului 2019.
Sturgeon și Partidul Național Scoțian au avertizat premierul britanic Theresa May că dorește un referendum de independență după votul privind Brexit, în care 62% dintre cetățenii scoțieni au optat pentru rămânerea în Uniunea Europeană. În Marea Britanie, 52% dintre cetățeni au decis în favoarea Brexit.
La alegerile parlamentare de la începutul lunii iunie, Partidul Național Scoțian a pierdut 21 de locuri în Camera Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Nicola Sturgeon a mai precizat că își va dubla eforturile pentru menținerea Scoției pe piața unică europeană și că își păstrează „convingerea puternică” potrivit căreia Scoția trebuie să-și aleagă viitorul după încheierea Brexit.
„Mi-a fost spus în mod repetat, în sute de conversații, că oamenii sunt îngrijorați de incertitudinile provocate de Brexit și s-au săturat de decizii politice majore. Cetățenii doresc o mai mare claritate despre Brexit, doresc să poată măsura consecințele și opțiunile pe care le va avea Scoția pentru a asigura o relație diferită cu Europa”, a spus Sturgeon.