Premierul turc acuză Rusia de ”propagandă sovietică”, după ce Kremlinul a spus că Turcia cumpără petrol de la ISIS
Ministerul rus al Apărării a afirmat miercuri că Moscova deține probe potrivit cărora președintele turc Recep Tayyp Erdogan și familia sa beneficiază de pe urma unei contrabande cu petrol provenind din teritorii aflate sub controlul SI atât în Siria, cât și în Irak.
„În timpul Războiului Rece exista o mașină sovietică de propagandă. Ea crea zilnic alte minciuni. Mai întâi trebuiau să le creadă ei și apoi se așteptau să le creadă lumea. Erau minciuni și prostii de la Pravda”, a declarat Davutoglu.
„Era o tradiție apusă, dar a apărut brusc, din nou. Nimeni nu acordă nicio valoare minciunilor mașinii de propagandă în stil sovietic”, a spus premierul turc într-o conferință de presă, înainte să plece într-o vizită oficială în Azerbaidjan.
O respingere de către Statele Unite constituie, a adăugat Davutoglu, o dovadă în plus a faptului că Moscova vinde o poveste „fabricată”.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a declarat miercuri că Washingtonul respinge ideea că Guvernul turc este implicat într-o contrabandă cu petrol alături de jihadiști, precizând că nu a văzut nicio probă care să susțină aceste acuzații.
Însă președintele Barack Obama și alți oficiali americani de rang înalt și-au exprimat de asemenea frustrarea, în ultimele zile, față de lacune în domeniul securității pe o porțiune de aproximativ 100 de kilometri din frontiera dintre Turcia și teritoriul sirian aflat sub controlul SI.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat miercuri că unele zone nu sunt încă securizate în mod adevcat.
Davutoglu a declarat joi că Turcia face tot ceea ce poate pentru a ridica „bariere fizice” în zona respectivă. Turcia cooperează cu parteneri din cadrul coaliției antijihadiste, cu scopul de a izgoni din zonă luptătorii SI aflați dincolo de frontiera siriană, a adăugat el.
În total „98 de kilometri de frontieră se află sub controlul Daesh (acronimul arab al SI), iar acolo sunt ridicate bariere fizice”, a spus Davutoglu.
„Turcia întreprinde o serie de eforturi, alături de elemente din cadrul coaliției, cu scopul de a îndepărta Daesh de frontieră, în perioada următoare”, a adăugat el.