Premierul Ungariei după Brexit: ”UE să învețe să asculte vocea poporului”
Premierul a declarat la postul public de radio Kossuth că este necesar să se analizeze ce probleme au fost decisive în dezbaterile cu privire la apartenența la Uniunea Europeană. Imigrația a fost o astfel de problemă, iar britanicii au cautat o modalitate de a rezista imigrației pentru a menține controlul asupra vieții lor și pentru a-și „păstra insula lor”, a adăugat Orban.
Cu privire la subiectul unui referendum în Ungaria, care va avea loc în septembrie sau octombrie, pe tema sistemului UE de cote pentru imigranți, Orban a declarat că așteaptă cu nerăbdare „dezbateri interesante”.
„La urma urmei, aceasta este una dintre cele mai importante probleme, dacă nu chiar cea mai importantă, cu privire la viitorul națiunii”, a spus el.
„Ungaria este o democrație puternică, oamenii vor decide ce vor”, a mai spus Viktor Orban.