Premierul Vucic a câștigat alegerile prezidențiale din Serbia din primul tur
Contracandidatul acestuia, Sasa Jankovic, a obținut locul al doilea, cu 14% dintre voturi, conform site-ului agenției Reuters.
Cu puțin timp înainte de alegeri, Vucic l-a vizitat pe Putin, care i-ar fi promis că va semna în favoarea livării unor avioane de vânătoare, tancuri de luptă și vehicule blindate către Serbia. Această manevră a atras temeri cu privire la o cursă a înarmării în Balcanii de Vest, pe care Rusia îi consideră drept o sferă a sa de influență.
Premier din 2014, Vucic intenționează să se folosească de câștigarea acestor alegeri pentru a numi un succesor numai cu numele și să transforme președinția, dintr-un birou ceremonial într-unul cu rol mai puternic și să conducă fără a fi contestat precum președintele rus Vladimir Putin, care l-a susținut, comentează AP.