Prima pagină » Știri externe » Premiile Nobel. „Particula lui Dumnezeu” și Malala, între pretendenți

Premiile Nobel. „Particula lui Dumnezeu” și Malala, între pretendenți

Premiile Nobel.
Sezonul premiilor Nobel începe luni și i-ar putea recompensa, între alții, pe fizicienii care au descoperit "particula lui Dumnezeu" sau pe o adolescentă pakistaneză care a scăpat de moarte, relatează AFP.

Sezonul premiilor Nobel începe luni și i-ar putea recompensa, între alții, pe fizicienii care au descoperit „particula lui Dumnezeu” sau pe o adolescentă pakistaneză care a scăpat de moarte, relatează AFP.

Paleta candidaților arată că Nobelul, considerat cea mai prestigioasă recompensă din lume, poate încorona de la lupte intelectuale împotriva enigmelor naturii și până la cele, mai periculoase, împotriva încălcării drepturilor omului.

Luni vor fi onorate progresele înregistrate în cunoașterea corpului uman, urmând ca Göran Hansson, secretarul Comitetului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, să dezvăluie laureații, la ora 9.30 GMT (12.30, ora României), la Institutul Karolinska, la Stockholm.

Marți ar putea fi încoronați cercetătorii care au descoperit bosonul Higgs, un progres considerat una dintre marile realizări științifice ale secolului. Fără această particulă, afirmă teoreticienii, noi și toți atomii universului nu am exista.

Totuși cercetătorii ar putea să mai aștepte. În mod oficial, există o posibilitate, chiar dacă îndepărtată, ca particula descoperită să nu fie bosonul Higgs pe care o caută fizicienii, ci o particulă nouă.

Recompensarea acestei descoperiri provoacă unele dileme. Să fie premiați teoreticienii sau practicienii? Cum să răsplătești o descoperire care a necesitat efortul a mii pe persoane?

În opinia lui Maria Gunther Axelsson, o jurnalistă în domeniul științific de la cotidianul suedez Dagens Nyhteter, premiul Nobel pentru Fizică va recunoaște natura colectivă a acestei descoperiri. Ea preconizează că acesta va fi împărțit de unul dintre primii doi teoreticieni, belgianul François Englert (Robert Brout a decedat) și autorii primelor rezultate experimentale, italiana Fabiola Gianotti și americanul Joseph Incandela.

Pentru Premiul Nobel pentru Pace, vineri, au fost nominalizați 259 de candidați. Dar Institutul norvegian Nobel le păstrează numele secrete.

Pakistaneza care a supraviețuit după ce fost împușcată în cap de către talibani care voiau să îi oprească lupta în favoarea accesului la educație al fetelor, Malala, este prezentată ca favorită, cu un scor de doi la unu la casa de pariuri Paddy Power.

Vârsta sa foarte fragedă, 16 ani, a provocat deja o dezbatere. „Nu sunt sigur că ar fi convenabil, din punct de vedere etic, ca Premiul Nobel pentru Pace să fie acordat unui copil”, a declarat pentru agenția norvegiană de presă NTB Tilman Brück, directorul Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (Sipri).

Între alți favoriți ai pariorilor figurează Denis Mukwege, un medic care înregrijește femei violate în Republica Democratică Congo, și Bradley Manning, un fost militar american condamnat pentru transmiterea unui adevărat munte de documente confidențiale site-ului WikiLeaks.

Pentru Premiul Nobel pentru Literatură, Ladbrokes îl plasează în capul listei pe japonezul Haruki Murakami (trei la unu), urmat de americana Joyce Carol Oates (șase la unu), și de mai puțin cunoscuții Peter Nadas (șapte la unu), un ungur, și norvegianul Jon Fosse (nouă la unu).

Data anunțului nu este cunoscută încă, chiar dacă în mod tradițional acest premiu este decernat joi, între Nobelul pentru Chimie, și Nobelul pentru Pace.

În privința Nobelului pentru Chimie, Lena Nordlund, o jurnalistă în domeniul științific de la postul public suedez de radio, spunea că nu există un favorit clar.

Premiul Nobel pentru Economie încheie în mod tradițional sezonul, acesta urmând să fie decernat pe 14 octombrie.

Favoriți sunt niște americani. Hubert Fromlet, un economst suedez care are mai multe prognosticuri corecte la activ, a avansat pentru cotidianul Svenska Dagbladet numele lui Robert Barro (Harvard) și al lui Stephen Ross (MIT). El crede și în șansele unui francez, mai degrabă tânăr în comparație cu media vârstei laureaților Nobelului pentru Economie, Jean Tirole (Toulouse School of Economics).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști