Presa franceză este în stare de șoc. „RĂZBOI ÎN PLIN PARIS”

Publicat: 14 11. 2015, 12:43

„Război în plin Paris” titrează Le Figaro, în timp ce Libération evocă adevărate „Măceluri la Paris”, la unison cu alte cotidiane regionale: „Carnagii în plin Paris” (L’Ardennais), „Carnagiul” (La Dépêche du midi), „Parisul în sânge” (La Charente libre), „Noapte însângerată pe străzile Parisului” (Le Courrier picard), „Oroarea” (Nice-Matin).

„De această dată este război”, subliniază Le Parisien/Aujourd’hui en France.

„Oroarea”, titrează pe fond negru cotidianul sportiv L’Equipe, în contextul în care o parte a atacurilor au avut loc la Stade de France, unde se desfășura meciul amical de fotbal Franța-Germania.

„Furie și dezgust: asta inspiră asasinii care au lovit ieri (vineri) în Paris cu lașitatea obișnuită a teroriștilor”, scrie Jean-Marie Montali în editorialul din Le Parisien.

De la Le Parisien și până la l’Equipe, inclusiv Les Echos, site-urile cotidianelor au relatat evoluțiile unei seri și nopți de „oroare” – cuvântul folosit de către președintele Republicii François Hollande.

„Barbaria teroristă trece într-o etapă istorică”, scrie directorul Libération Laurent Joffrin în editorialul său.

La 11 luni de la atacurile din ianuarie, „terorismul a ucis din nou. La scară mare. Orbește. Fără milă”, subliniază Michel Klekowicki în Le Républicain lorrain.

„În câteva minute capitala s-a transformat într-un loc în care moartea putea veni în mai multe locuri, de oriunde”, comentează Dominique Jung în Les Dernières Nouvelles d’Alsace.

– „Noi suntem Parisul”

„Parisul atacat. Parisul luat ca țintă. Parisul încă o dată rănit – și în ce mod sângeros, terifiant, opresiv!”, comentează Jean-Claude Souléry în La Dépêche du midi, adăugând că „starea de urgență sună deja ca un semnal de război”.

Victimele atacurilor de vineri „sunt martorul teribil și de nesuportat al unui război mondial în care Franța devine, fără să vrea, unul dintre câmpurile de bătălie principale”, apreciază Dominique Garraud în La Charente libre.

În opinia lui Philippe Marcacci de la L’Est républicain, „amenințarea a prins de-acum rădăcini pe teritoriul francez. De fapt ea ne instalează într-o stare de război permanent”.

„Franța este în război”, insistă și Bruno Dive, în Sud-Ouest, iar „pentru moment, trebuie să facem corp (comun)”.

„Unitatea” este cuvântul de ordine în toată presa. „În numele adevăraților martiri de ieri, victime nevinovate, și în numele Republicii, Franța trebuie să rămână unită și să facă front comun”, insistă Jean-Marie Montali în Le Parisien.

„Noi suntem Charlie, noi suntem Parisul!”, exclamă Jean-Marcel Bouguereau în La République des Pyrénées.

„Vom ști să facem față”, promite François Régis Hutin într-un editorial în cotidianul Ouest-France.