Presa italiană: autorii atacului terorist comis în Tunis aveau mitraliere AK-47 provenind din România

Publicat: 19 03. 2015, 19:25

Potrivit autorităților tunisiene, cinci teroriști islamiști înarmați cu arme automate și cu centuri explozive au participat la atacul armat comis miercuri în Muzeul Bardo din Tunis, soldat cu 23 de morți și 50 de răniți, în principal turiști europeni.

Premierul Tunisiei, Habib Essid, a declarat, potrivit Corriere della Sera, că doi dintre autorii atacului terorist – Yassine Laabidi și Jabeur Khachnaoui – au murit în schimburile de focuri cu forțele de ordine. „Teroriștii aveau asupra lor centuri explozive și arme automate foarte avansate”, a afirmat ministrul tunisian de Interne, Najem Gharsalli. Alți trei presupuși autori ai atacului armat au reușit să fugă, fiind căutați activ de forțele de ordine.

Potrivit site-ului cotidianului italian 2duerighe, cei cinci autori ai atacului terorist erau înarmați cu pistoale mitralieră de tip Kalașnikov AK-47, provenind din România.

În urma atentatului – soldat cu 23 de morți, dintre care 17 turiști străini (în principal europeni) și 50 de răniți – autoritățile tunisiene au arestat nouă islamiști suspectați de implicare în organizarea complotului terorist care, potrivit unor surse, ar fi vizat nu doar Muzeul Bardo ci și Parlamentul tunisian, situat în clădirea vecină, unde avea loc o dezbatere privind o lege antiteroristă.

Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, într-o înregistrare audio, atacul din centrul capitalei Tunisiei, catalogându-l drept o lovitură dată într-un „cuib al necredincioșilor și viciilor” și avertizând cu noi atentate. „Atacul este o incursiune binecuvântată în unul dintre cuiburile necredincioșilor și viciilor din Tunisia musulmană”, se arată într-o înregistrare audio apărută pe un site afiliat rețelei teroriste Stat Islamic. „Așteptați să vedeți valul care vă va lovi, murdarilor, pentru că ceea ce ați văzut acum este doar prima picătură de ploaie”, adaugă reprezentatul grupului terorist, conform Institutului american SITE, care monitorizează site-urile islamiste.

Muzeul Bardo, renumit pentru o colecție de mozaicuri din perioada Imperiului Roman, este una dintre principalele atracții turistice din Tunisia.