Presa sud-coreeană: Kim Jong-un își finanțează ambițiile nucleare din vânzarea de „afrodisiace false”, făcute din „câini și porci”

Publicat: 29 03. 2018, 15:59

Produsele tradiționale – care promovează vitalitatea, libidoul și fertilitatea – conțin cantități periculoase de arsenic și plumb, scrie dailymail.com.

Loțiunile sunt vândute peste hotare, iar producătorii susțin că sunt făcute din vezică biliară de urs și părți din cerbul siberian. Aceste medicamente sunt foarte populare în China, Rusia și Mongolia.

De cele mai multe ori, ele conțin părți anatomice de la câini și porci. Site-ul de știri NK Daily a descoperit că produsele sunt vândute în China.

Sute de mii de pachete denumite – Chosun Gomyol și alte loțiuni au fost filmate, susține sursa citată. Un alt produs periculos este Uhwang Chongshimwan. Afrodisiacele false sunt vândute prin intermediul restaurantelor nord-coreene, administrate de Phenian, situate în diverse țări, precum și pe site-uri chinezești.

În loc să ofere beneficii, aceste produse sunt periculoase, datorită metalelor grele nocive pe care le conțin. Unul din medicamente, cel cu „vezică biliară de urs”, conține organe de porc, potrivit testelor realizate în Coreea de Sud.

De asemenea, testele pe Angunguhwanghwan au scos la iveală un nivel de mercur de 20.000 de ori mai mare decât cel acceptabil, un nivel de arsenic de 12.000 de ori mai mare și un conținut de plumb de 4 ori mai mare decât limita admisă.

Noishim Sahyang conține de 49 de ori mai mult mercur decât limita admisă. Unul dintre nord-coreenii care au fugit la vecinii sud-coreeni a declarat: „Multe din produse sunt false și conțin organe de porci și câini”.

Coreea de Nord consideră că dezvoltarea armelor nucleare reprezintă cheia supraviețuirii dinastiei Kim la cârma țării și ajută la reconfirmarea puterii dictaturii în fața oficialilor occidentali.