Președinta Consiliul Local din New York pornește în cursa pentru primărie
Democrata Christine Quinn a anunțat duminică, în mod oficial, că va candida pentru funcția de primar al New York-ului, după ultimul mandat al lui Michael Bloomberg, relatează AFP.
Quinn, în vârstă de 46 de ani, președinta Consiliului Local începând din 2006, s-a prezentat într-o conferință de presă drept candidata „calselor de mijloc”, afirmând că va lupta ca New York-ul să rămână orașul lor.
În cazul în care va fi aleasă, ea va deveni prima femeie și prima lesbiană care va conduce orașul.
Ea și-a exprimat dorința ca New York-ul să „rămână un oraș al claselor de mijloc, un loc care îi va ajuta pe cei care muncesc din greu să intre în clasa de mijloc”, a insistat ea duminică, difuzând totodată un clip video care îi lansează în mod oficial candidatura (http://www.quinnfornewyork.com), înainte să înceapă un turneu în cinci cartiere.
Alegerile municipale sunt prevăzute în noiembrie.
Michael Bloomberg, în vârstă de 71 de ani, a exercitat trei mandate consecutiv, începând din ianuarie 2012, și nu mai poate candida pentru al patrulea. Un fost republican, independent începând din 2007, el a marcat orașul prin personalitatea sa puternică.
Aproximativ 12 democrați și republicani și-au anunțat deja candidatura la succesiunea acestuia.
Quinn, care pare că se bucură de susținerea lui Bloomberg, este cea mai bine plasată să câștige alegerile primare democrate, cu 73% din intențiile de vot, porivit unui sondaj Quinnipiac realizat în perioada 20-25 februarie, devansându-i net pe adversarii săi.
În tabăra republicanilor, Joseph Lhota, un fost președinte al MTA (Autoritatea neyworkeză pentru transporturi) este cel mai bine plasat, cu 20% în intențiile de vot.
Newyorkezii sunt în mare majoritate simpatizanți ai democraților, dar niciun democrat nu a obținut un mandat de primar al orașului din 1989 și până în prezent.
Quinn a invitat toată elita politică locală atunci când s-a căsătorit cu prietena sa, Kim Catullo, pe 19 mai 2012, după un an de la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex la New York.
În aceeași perioadă, un prim sondaj Quinnipiac o prezenta deja drept câștigătoare a alegerilor municipale, inclusiv în cazul în care l-ar fi avut ca oponent pe Ray Kelly, un foarte popular șef al poliției din oraș, pe care unii ar dori să îl vadă candidând din partea republicanilor.