Președintele american e pus pe șotii. Joe Biden, către jurnaliști: Nu săriți!
În timp ce presa americană discută despre Hunter Biden, care a devenit un punct central al campaniei electorale a lui Donald Trump, președintele SUA, Joe Biden, evită să răspundă la întrebări legate de fiul său.
Proaspăt întors dintr-o vacanță de 10 zile, președintele SUA a mers într-o vizită la Marele Canion, pe care l-a numit „catedrala lui Dumnezeu” sau una dintre cele „nouă” minuni ale lumii, conform CNN. În fața presei, și-a adus aminte ce a gândit când a văzut prima oară Marele Canion.
Prima dată când am văzut Marele Canion cu ani în urmă, eram un tânăr senator. În timp ce stăteam acolo și priveam, mi-a venit în minte o frază, era instinctivă. Am spus că asta trebuie să fie, aceasta este catedrala lui Dumnezeu.
Fie că se împiedică pe scenă sau pe treptele aeronavei prezidențiale, fie că alunecă de pe bicicletă, Joe Biden este tot timpul cu zâmbetul pe buze, pus pe șotii. Nu a fost protagonistul niciunui incident la Marele Canion, dar le-a spus jurnliștilor să „nu sară”!
Reacțiile pe rețelele de socializare au fost în ton cu gafa președintelui american. „ Iar a zecea minune este că aces tip a devenit președinte”, a fost unul dintre comentarii.
Știi ce este cu adevărat uimitor? America supraviețuiește în ciuda faptului că ești președinte. Acum asta e o minune!, a mai scris alt utilizator, pe X.
Președintele SUA a semnat, marți, o proclamație prin care se creează cel de-al cincilea monument național, care va proteja terenuri importante pentru triburi native americane.
Decizia are ca scop conservarea „aproape 1 milion de acri din peisajul Marelui Canion”, a declarat președintele Consiliului pentru Calitatea Mediului, Brenda Mallory, citat de CNN.