Prima pagină » Știri externe » Președintele Barack Obama a cântat în memoria victimelor atacului rasist din Charleston. VIDEO

Președintele Barack Obama a cântat în memoria victimelor atacului rasist din Charleston. VIDEO

Președintele american Barack Obama a fost prezent la ceremonia religioasă dedicată victimelor atacului rasist de la biserica metodistă din Charleston. Liderul de la Casa Albă a interpretat melodia "AMAZING GRACE" alături de cei prezenți la eveniment.

Barack Obama a cântat „Amazing Grace” alături de participanții la ceremonie. Președintele a stârnit ropote de aplauze, după ce i-a emoționat puternic pe cei prezenți la eveniment.

Vocea lui Barack Obama nu este dintre cele mai melodioase, dar cu siguranță a stârnit emoția în rândul americanilor greu încercați de tragedia de la Charleston.

În seara zilei de 17 iunie 2015 (miercuri), un bărbat alb a deschis focul într-o biserică afroamericană din Charleston, Carolina de Sud, chiar în timpul unui curs de studii biblice, ucigând nouă persoane.

Washington Post: Barack Obama a făcut un gest istoric

Când președintele Obama s-a oprit vineri din discursul ținut în memoria victimelor de la Charleston, toată lumea a crezut că s-a pierdut cu firea. Obama a început apoi să cânte Amazing Grace, alături de întreaga congregație.

A fost un moment cu puternică încărcătură și semnificație: un președinte negru, care cântă în locul în care nouă oameni de culoare au fost uciși de un degenerat care nu dorea altceva decât să declanșeze un „război între rase”, scrie washingtonpost.com.

După legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex în toate cele 50 de state americane, Obama a ținut un discurs. „Călătoria noastră nu va fi completă până când frații și surorile noastre gay nu vor fi tratate în mod egal, deoarece dragostea la care ne angajăm reciproc trebuie să fie la fel de egală”.

Vineri, după decizia istorică privind persoanele homosexuale din SUA, Obama a revenit cu aceeași „placă”. „Astăzi, putem spune cu siguranță că uniunea noastră este mai perfectă”.

Obama s-a urcat apoi în avionul care l-a dus la Charleston, acolo unde, în urmă cu nouă zile, a avut loc un adevărat masacru, soldat cu nouă morți.

Discursul lui Obama, unul din cele mai bune din cariera sa, apreciază washingtonpost.com, a reprezentat un apel la puterea izbăvitoare a iertării. După cuvântare, președintele a început să cânte, cu o oarecare emoție în voce.

Aceasta a fost o săptămână plină pentru Barack Obama, care va defini nu doar al doilea mandat al său la Casa Albă. Este o săptămână care va lăsa în urmă implicații profunde în societate. „Obama a candidat la președinție ca un factor al schimbării. În timpuri bune și rele, această săptămână a fost cea în care și-a îndeplinit cel mai vizibil „destinul” la Biroul Oval, scrie jurnalistul Chris Cillizza de la Washington Post.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și