Președintele bulgar Rosen Plevneliev anunță alegeri anticipate pentru 12 mai
Președintele bulgar Rosen Plevneliev a anunțat joi în Parlament organizarea de alegeri anticipate pentru 12 mai, după demisia Guvernului conservator condus de Boiko Borisov, săptămâna trecută, sub presiunea străzii, relatează AFP.
„Abordarea cea mai responsabilă și mai onestă, în contextul impasului în care ne aflăm, este organizarea de alegeri (…). Alegerile vor avea loc pe 12 mai, în cazul în care al treilea mandat (încredințat unui patid partid parlamentar în vederea formării unui Guvern) eșuează”, a declarat el.
Partidul aflat la putere, GERB, și socialiștii, principala formațiune de opoziție, au refuzat săptămâna aceasta un mandat în vederea formării unui guvern. Vineri, mandatul va fi încredințat, conform Constituției bulgare, unui al treilea partid, și anume formațiunea minorității turce MDL, care a anunțat deja că refuză.
Un Guvern de tehnocrați urmează să fie numit pentru a expedia afacerile curente și a organiza alegerile.
Bulgaria este afectată de aproximativ 20 de zile de manifestații zilnice, provocate de prețul prea mare al energiei electrice de pe facturile emise pentru ianuarie. Protestele s-au îndreptat rapid împotriva corupției, Guvernului și tuturor partidelor politice.
Trei bărbați s-au autoincendiat în decurs de zece zile, din cauza sărăciei.
Noi manifestații importante sunt prevăzute la nivelul întregii țări, cu ocazia sărbătorii naționale.