Silver, în vârstă de 70 de ani, s-a prezentat joi la un Biroul FBI din Manhattan și a fost plasat în arest, au anunțat serviciile procurorului.
Cinci capete de acuzare de „corupție publică” au fost formulate împotriva lui Silver, care prezidează Camera inferioară a statului New York din 1994.
„Sheldon Silver, acuzatul, este implicat într-un complot secret de corupție menit să-i priveze pe cetățenii statului New York de serviciile sale oneste și a extorcat bani de la indivizi sau entități locale sub pretextul legii”, se arată în actul de acuzare, de 35 de pagini.
„Ancheta a dezvăluit că Sheldon Silver a primit peste șase milioane de dolari, prin intermediul a două cabinete de avocatură, de la sfârșitul lui 2002 (…). Silver a obținut venituri externe de milioane de dolari, rezultatul direct al utilizării corupției din poziția sa oficială”, se adaugă în document.
Potrivit ziarului The New York Times (NYT), ancheta împotriva lui Silver a fost lansată după ce guvernatorul democrat al statului Andrew Cuomo a dizolvat brusc, anul trecut, o comisie anticorupție creată în 2013, o decizie care a provocat numeroase critici.
Cuomo, care se află la conducerea statului New York din 2010, a fost reales în noiembrie.