Prima pagină » Știri externe » Președintele Comisiei Europene rupe tăcerea. Cine este „cel mai DISTRUCTIV” politician, în opinia lui Juncker

Președintele Comisiei Europene rupe tăcerea. Cine este „cel mai DISTRUCTIV” politician, în opinia lui Juncker

Președintele Comisiei Europene rupe tăcerea. Cine este  „cel mai DISTRUCTIV
Fostul premier britanic David Cameron este "cel mai distructiv" lider politic din perioada modernă, a afirmat luni Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, referindu-se la decizia privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„În momentul de față, știm ceea ce nu vrea Parlamentul britanic. Dar încă nu am reușit să aflăm ceea ce vrea” în legătură cu procedura Brexit, a declarat Jean-Claude Juncker, citat de site-ul Politico.eu.

David Cameron a convocat, din rațiuni electorale, referendumul prin care s-a decis la limită, în 2016, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul.

„Nouă ni s-a interzis să fim prezenți în vreun fel în campania premergătoare acestui referendum convocat de domnul Cameron, care este unul dintre cei mai distructivi politicieni din perioada modernă”, a precizat Jean-Claude Juncker.

„Dacă am fi putut participa la campanie, am fi putut adresa întrebări și răspunsuri la multe dintre problemele care au apărut acum”, a subliniat Juncker.

 

Citește și