Președintele croat a rămas blocat jumătate de oră în lift
Președintele Croației, Ivo Josipovici, a rămas blocat aproximativ jumătate de oră într-un ascensor al unei școli a minorității sârbe ortodoxe din Croația, unde se afla în vizită sâmbătă, a anunțat agenția oficială croată Hina, relatează AFP.
Președintele croat era însoțit de mai mulți demnitari religioși sârbi în momentul accidentului, provocat de o defecțiune tehnică.
Josipovici, care era așteptat la o conferință consacrată perspectivelor tinerilor în Croația, a reușit în cele din urmă să participe la dezbateri cu o ușoară întârziere.
Președinția croată nu a putut fi contactată pentru a comenta incidentul.