Prima pagină » Știri externe » Președintele Greciei, „îngrozit” de „pericolul care amenință țara”

Președintele Greciei, „îngrozit” de „pericolul care amenință țara”

Președintele Greciei,
Șeful statului grec Carolos Papoulias s-a declarat "îngrozit" de "pericolul" instabilității politice care amenință Grecia.

Șeful statului grec Carolos Papoulias s-a declarat „îngrozit” de „pericolul” instabilității politice care amenință Grecia, potrivit unor stenograme publicate marți din cursul unei întâlniri cu liderii principalelor trei partide, relatează AFP.

Primindu-i duminică pe liderii conservator, socialist și al stângii radicale, într-o încercare eșuată de a-i determina să încheie un acord guvernamental, Papoulias a subliniat că „pericolul este real” pentru țară, potrivit acestor stenograme oficiale.

El a invocat avertizări ale premierului în exercițiu Lucas Papademos, guvernatorului Băncii Greciei și ministrului Finanțelor asupra „situației rezervelor financiare ale țării și pericolului prăbușirii sistemului bancar, în cazul în care cetățenii continuă retragerile, din cauza insecurității situației politice create”.

„Eu cred că timpul este împotriva noastră. Și sunt îngrozit la ideea problemelor pe care va fi nevoită să le înfrunte țara luni, joi, vineri”, a adăugat șeful statului, cu o funcție în principal onorifică, încheind reuniunea. El s-a declarat dezamăgit de interlocutorii săi, relevând că aștepta de la ei o „discuție mai avansată”.

În timp ce impasul în formarea unui Executiv continuă, în urma alegerilor de la 6 mai care nu au condus la formarea unei majorități a vreunui partid și care au respins politicile de austeritate, Papoulias urmează să îi reunească din nou, la ora 11.00 GMT (14.00, ora României), pe principalii actori politici, cu scopul de a încerca să le obțină acordul pentru un Cabinet „de personalități”, pe care l-a propus ca ultimă soluție luni seara.

Dar un incident, considerat de presă de rău augur în privința acestei întâlniri, s-a petrecut în timpul nopții de luni spre marți, între serviciile lui Papoulias și Panos Kammenos, liderul noii formațiuni popular-naționaliste a grecilor independenți.

Cu scopul de a depăși opoziția stângii radicale din Syriza față de formarea unei coaliții, Papoulias l-a invitat în vederea unei consolidări a reuniunii de marți după-amiază și urma să îl întâlnească anterior, în privat, la ora 10.00 GMT (13.00, ora României).

Kammenos va participa la reuniunea cu ceilalți lideri, însă prima întâlnire privată a fost, până la urmă, anulată, a anunțat președinția, citată de AFP, fără să precizeze motivele acestei hotărâri.

Kammenos a dezmințit, în noaptea de luni spre marți, că s-a declarat pregătit să susțină un Cabinet de criză „pentru câteva luni”, dacă în joc se află soarta țării, așa cum sugerează stenogramele date publicității de președinție, care, ulterior, și-a menținut versiunea.

Grupul lui Kammenos, un fost conservator care se opune austerității și care a declarat înainte de alegeri că ar prefera mai degrabă să „moară” decât să coopereze cu fostul său partid și cu socialiștii, dispune de 33 de mandate de deputați din totalul de 300, care s-ar putea dovedi prețioase pentru conservatori și socialiști, aliați în cadrul Guvernului în exercițiu, care dispun de 149 de deputați.

Citește și