Președintele Iohannis s-a plimbat cu soția sa prin Roma și a făcut fotografii cu turiștii români
Șeful statului, împreună cu soția sa, Carmen, au vizitat Piazza Navona, însoțiți de câțiva membri ai Serviciului de Protecție și Pază.
În Piazza Navona, președintele României și soția sa s-au fotografiat lângă fântână, acolo au întâlnit un grup de români care l-au recunoscut pe Klaus Iohannis. Aceștia au dorit să facă fotografii împreună cu acesta și cu soția sa.
Marți, șeful statului urmează să se întâlnească cu studenți din Italia, aceasta fiind ultima acțiune din cadrul vizitei oficiale începute luni în Italia.