Președintele Iranului, avertisment pentru „țările care susțin teroriștii cu petrodolarii lor”: Arabia Saudită și Qatar sunt vizate
„Sfătuim țările care-i ajută pe teroriști cu petrodolarii lor să înceteze să facă acest lucru. Trebuie să știe că mâine le va veni rândul” să se confrunte cu aceste grupări, a declarat Rohani, citat pe site-ul televiziunii de stat.
Oficiali și presa iraniană au afirmat în ultimele zile că gruparea SIIL, care a preluat controlul asupra mai multor orașe și regiuni din Irak, într-o ofensivă-fulger declanșată săptămâna trecută, este susținută din punct de vedere financiar și militar de către Arabia Saudită și Qatar.
Guvernul saudit îl învinovățește pe premierul șiit Nuri al-Maliki că a condus Irakul pe marginea prăpastiei, prin politica sa de excludere a sunniților.
Iranul, o țară cu populație majoritar șiită, susține Guvernul al-Maliki împotriva insurgenților sunniți din cadrul SIIL. Gruparea deține controlul și asupra unei părți din Siria, iar regimul președintelui sirian Bashar al-Assad este, de asemenea, un aliat al Teheranului.
Rohani i-a denunțat pe „sălbaticii însetați de sânge musulman, (care) taie capul copiilor și violează femei musulmane”, afirmând că aceste fapte nu fac decât să le ofere „satisfacție sioniștilor (…), pentru că nimeni nu se mai gândește astăzi la Palestina”.
Președintele a îndemnat totodată la unitate între „șiiți și sunniți, care sunt frați”.
„De ani de zile și de secole, șiiții și suniții trăiesc împreună în Iran, în Irak, în Levant, în Liban, în țările din Golful Persic și în Magreb”, într-o „coexistență pașnică”, a subliniat el.
De la începutul ofensivei SIIL, Iranul a îndemnat la unitate națională în Irak împotriva jihadiștilor.
„Șiiții, sunniții și kurzii sunt prietenii noștri, am avut întotdeauna relații amicale cu liderii lor și am insistat întotdeauna pentru ca toate etniile și grupurile să participe activ și constructiv în cadrul puterii din Irak”, a declarat sâmbătă președintele Parlamentului iranian Ali Larijani, potrivit site-ului oficial al instituției.