Prima pagină » Știri externe » Președintele Serbiei, avertisment fără precedent: „Următoarele șase luni vor fi cele mai dificile pentru toată Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial!”

Președintele Serbiei, avertisment fără precedent: „Următoarele șase luni vor fi cele mai dificile pentru toată Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial!”

Președintele Serbiei, avertisment fără precedent: „Următoarele șase luni vor fi cele mai dificile pentru toată Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial!”

Criza energetică dă peste cap planurile tuturor și produce frisoane în fiecare societate din Europa. Iar dacă mai vin și avertismente teribile din partea politicienilor, așa cum este cel lansat de președintele Serbiei, atunci panica pune stăpânire pe fiecare națiune în parte.

Aleksandar Vucici, liderul de la Belgrad, s-a adresat Parlamentului cu ocazia unei ședințe speciale.

Cu aceasta ocazie, el a afirmat că întreaga Europă, nu doar poporul sârb, trebuie să se pregătească de cele mai grele șase luni care au fost de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial!

Ședință maraton în Parlamentul sârb

Timp de două zile, șeful statului sîrb a participat la o sesiune specială a Parlamentului, dedicată situației din Kosovo.

Cu această ocazie, în discursul său de la finalul reuniunii parlamentare, Vucici a făcut referire și la criza energetică teribilă care a lovit întreaga planetă. Pentru europeni, a afirmat președintele sârb, „următoarele șase luni și jumătate, până la 31 martie, vor fi cele mai dificile după cel de-Al Doilea Război Mondial! În orice caz, acesta va fi unul dintre cei mai grei ani pentru poporul sârb, pentru Serbia și cetățenii săi, din 1945 și până în prezent”.

Ca parte a unui program de pregătire pentru criza energetică, Serbia anunță că a reușit să stocheze 663 de milioane de metri cubi de gaz în depozitul subteran de la Banatski Dvor, plus în capacitățile închiriate din Ungaria. „Ar trebui să fie suficient pentru două luni”, a spus Vucici.

Trebuie precizat că Serbia primește gaz din Rusia, la fel ca vecina Ungaria.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025