Prima pagină » Știri externe » Președintele sirian Bashar al-Assad l-a primit pe mediatorul internațional Lakhdar Brahimi

Președintele sirian Bashar al-Assad l-a primit pe mediatorul internațional Lakhdar Brahimi

Președintele sirian Bashar al-Assad l-a primit pe mediatorul internațional Lakhdar Brahimi
Președintele sirian Bashar al-Assad l-a primit duminică pe mediatorul internațional Lakhdar Brahimi, care vrea să obțină un armistițiu săptămâna viitoare între rebeli și armată, după 19 luni de violențe sângeroase, a anunțat televiziunea oficială siriană, relatează AFP.

Președintele sirian Bashar al-Assad l-a primit duminică pe mediatorul internațional Lakhdar Brahimi, care vrea să obțină un armistițiu săptămâna viitoare între rebeli și armată, după 19 luni de violențe sângeroase, a anunțat televiziunea oficială siriană, relatează AFP.

Brahimi, care efectuează a doua vizită de la preluarea funcției la 1 septembrie, a anunțat vineri, la sosirea sa la Damasc, că discuțiile vor viza „necesitatea diminuării nivelului actual al violenței și, dacă este posibil, oprirea ei cu ocazia (sărbătorii) Aid al-Adha”, în perioada 26 și 28 octombrie.

El a participat sâmbătă la o primă întâlnire cu ministrul sirian de Externe Walid Mouallem. Ministerul a apreciat că dialogul „departe de orice intervenție străină” este singura cale de ieșire din criză.

Emisarul ONU și Ligii Arabe s-a întlnit sâmbătă și cu membri ai opoziției tolerate de către regim, inclusiv cu Hassan Abdel Azim, un purtător de cuvânt al Comitetului de Coordonare pentru Schimbare Națională și Democratică (CCCND).

Opotantul a avertizat în legătură cu violența care „a atins un nivel periculos, amenințând suveranitatea și independența” Siriei, și și-a exprimat speranța ca un proces politic „să conducă această țară către un stat civil și democratic dorit de către sirieni”.

Aproximativ 34.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului, în urmă cu 19 luni, potrivit unei organizații nonguvernamentale (ONG), Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum