Președintele sud-african: Externarea lui Mandela este dovada „progreselor” sale
Președintele sud-african Jacob Zuma a salutat întoarcerea la domiciliu a lui Nelson Mandela, duminică, după trei luni de spitalizare, apreciind că această decizie demonstrează „progresele” celebrului pacient, relatează AFP.
„Suntem foarte fericiți că el a putut părăsi spitalul, ceea ce indică progrese”, a declarat șeful de stat sud-african marți dimineața, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, reluând formula repetată de sute de ori: „Se află în continuare într-o stare critică dar stabilă și reacționează la tratament”.
„Suntem conștienți că este în vârstă și că nu se simte bine, dar suntem foarte bucuroși că s-a întors la el” acasă, a adăugat Zuma.
Eroul luptei anti-apartheid, în vârstă de 95 de ani, a fost spitalizat la Pretoria, pe 8 iunie, pentru o recidivă a infecției sale pulmonare, starea sa de sănătate fiind calificată drept „gravă”. Starea sa s-a agravat semnificativ ulterior, devenind critică pe 23 iunie, provocând de mai multe ori cele mai rele așteptări.
Începând de atunci, vizitatorii săi au constatat un progres al stării sale de sănătate, afirmând în iulie că Mandela este conștient și îi recunoaște pe apropiații săi, deși se afla în continuare sub asistență respiratorie.
Pentru întoarcerea lui Mandela la domiciuliu, locuința sa a fost echipată cu materiale medicale, iar președinția a anunțat că el va fi asistat de aceeași echipă de îngrijire de la spital.
Problemele pulmonare ale lui Nelson Mandela sunt legate probabil de sechelele lăsate de tuberculoză. El a contractat această maladie în timpul detenției pe insula-închisoare Robben Island, în largul orașului Cape Town, unde a petrecut 18 din cei 27 de ani de detenție în penitenciarele regimului apartheid, înainte de a deveni primul președinte de culoare al Africii de Sud, în 1994.