Președintele Turciei încearcă să diminueze tensiunile cu Qatarul
Arabia Saudită, Egiptul și alte patru țări arabe au decis luni să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor rețele teroriste precum Stat Islamic și Al-Qaida.
„Importanța păcii regionale și stabilității a fost subliniată în cadrul discuțiilor, precum și însemnătatea concentrării asupra căii diplomației și dialogului pentru a diminua tensiunea actuală”, potrivit surselor.
Turcia are relații bune cu Qatarul, precum și cu alți câțiva vecini din Golful Arab, iar un oficial turc a transmis presei că Ankara dorește să ajute la rezolvarea acestei dispute.
În urma discuțiilor dintre Erdogan și președintele rus, Vladmir Putin, Kremlinul a transmis că cei doi lideri au făcut apel la dialog și compromis.
Autoritățile din Qatar au negat toate acuzațiile și consideră decizia „nejustificată și fără susținere”.