Președintele ucrainean va anunța în curând o încetare a focului în estul țării
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat miercuri că va ordona „în curând” o încetare unilaterală a focului în estul țării, în cadrul planului său de pace al cărui scop este să pună capăt insurecției separatiste proruse, relatează AFP.
„Planul de pace începe cu ordinul meu de a încetare unilaterală a focului”, a declarat președintele prooccidental citat de agenția Interfax-Ukraine.
„Imediat după aceea, vom primi susținere față de acest plan pezidențial din partea tuturor participanților (implicați în conflict). Totul se va desfășura foarte rapid”, a adăugat Poroșenko.