Prima pagină » Știri externe » Președinția Consiliului UE nu a adus NIMIC Bulgariei. Nici dezastru, nici lovitură de PR

Președinția Consiliului UE nu a adus NIMIC Bulgariei. Nici dezastru, nici lovitură de PR

Președinția Consiliului UE nu a adus NIMIC Bulgariei. Nici dezastru, nici lovitură de PR
Bulgaria, bilanț după 6 luni la președinția Consiliului UE. Nici dezastru, dar nici lovitură de PR. Vezi care sunt problemele cele mai sărace țări din Uniunea Europeană

Bulgaria n-a reușit să-și promoveze agenda de extindere a UE în Balcani, dar eșecul nu i se poate imputa. I s-au opus puteri mai mari, cum ar fi Franța și Olanda. Situația la nivel general din Europa i-a creat șanse minime de reușită. Brexitul și criza refugiaților au adus foarte multă reticență, scrie pentru EUobserver Nicolas Tenzer, președintele Centrului pentru Studii și Cercetare pentru Decizii Politice (Cerap) din Paris.

Sofia a evitat o catastrofă la președinția UE, dar acest lucru cu greu poate fi descris ca un pas înainte pentru și spre Europa. Deși, încurajată de imaginea de elev disciplinat fiscal, cochetează cu ideea de a adopta euro, Bulgaria se îndreaptă spre o catastrofă la nivel social și – poate – și economic.

Bulgaria este cea mai săracă țară din UE și națiunea care se micșorează cel mai rapid din lume. Inegalitățile sunt vizibile cu ochiul liber. Investițiile străine se prăbușesc. Corupția persistă. PIB-ul țării crește, însă toate aceste probleme fac ca economia să fie foarte vulnerabilă la șocuri.

„Am atins un nivel la care remiterile care vin de la bulgarii care locuiesc în străinătate depășesc investițiile străine,” avertizează Radosvet Radev, președintele executiv al Asociației Industriale Bulgare. „Colapsul este total.”

August, când industriașii au ieșit la rampă și a devenit clar că investițiile străine se prăbușesc, a fost o lună dificilă pentru guvernul de la Sofia. 200.000 de bulgari și-au pierdut peste noapte asigurările auto obligatorii, după ce compania cipriotă Olimpic a dat faliment. Site-ul Registrului Comercial a stat offline câteva zile, iar un accident rutier mortal a dus la remanierea a trei ministere, în contextul presiunilor societății pentru alegeri anticipate. Săptămâna trecută, mii de cetățeni au ieșit în stradă să protesteze contra scumpirii carburanților și creșterii taxelor pentru autovehicule. Protestatarii au blocat drumuri principale, incusiv unul care duce spre Grecia.

Bulgaria are cel mai mic salariu mediu din UE, de circa 575 de euro pe lună, cel mai mic salariu minim, de 260 de euro și cea mai mică pensie medie, de 190 de euro, scrie The Irish Times, care a realizat un reportaj cuprinzător despre viața în Bulgaria. În acest context, sutele de mii de bulgari plecați să muncească sau să locuiască în străinătate lasă țara cu o populație îmbătrânită, cu o forță de muncă în scădere și slab calificată și cu o finanțare deficitară a sănătății și pensiilor.

Inegalitățile sunt vizibile pe stradă. „Trăiesc în Berlin și n-am văzut niciodată un Maybach acolo. În Sofia, am văzut deja trei,” comentează Daniel Kaddik, director al Friedrich Naumann Foundation. Lipsurile hrănesc corupția.

Vezi mai multe pe zf.ro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile