Prețurile au explodat în Italia. „Cafea la preț de Dubai” / Cât a plătit un turist pe o apă plată și o cafea

Publicat: 23 06. 2023, 15:09
Actualizat: 23 06. 2023, 15:11
Prețurile au explodat în Italia. „Cafea la preț de Dubai”

Un turist a ajuns în Como, Italia, și a rămas șocat de prețurile practicate la terase. „Pauză de cafea și un bon din Dubai”, afirmă el.

Un biciclist milanez a plecat într-o excursie de-a lungul malului lacului Como.

El s-a oprit în Piazza Cavour din Como și a plătit „5 euro pentru o cafea, 16 euro pentru două sticle de apă de jumătate de litru, un suc de fructe 8 euro. Nota finală, aproape 30 euro. Nu mi-a venit să cred”.

Bon de la o terasă din Como / Sursa foto: https://www.affaritaliani.it/

„În felul acesta se discreditează întreg orașul”

Prețurile erau afișate în meniu, dar biciclistul spune că niciodată nu a avut de plătit atât de mult atunci când ieșit la terasă în Italia. De aici și indignarea lui, conform affaritaliani.it.

El a scris pe o pagina de socializare ce a pățit și, în mod evident, mulți au comentat ce s-a întâmplat. Printre aceștia și consilierul regional Forza Italia Sergio Gaddi, care a spus: „Cea mai enervantă apărare este presupusa justificare a listei de prețuri afișate. Nu există nicio justificare pentru a percepe 8 euro pentru o sticlă de apă de jumătate de litru. În felul acesta se discreditează întregul oraș”.

„Suntem în Como sau în Capri?”

Nu e prima dată când cei care ajung în Como se plâng de prețurile exagerată. O turistă a fost uimită atunci când a primit nota de plată la un restaurant situat pe malul lacului Como din Italia. (Citește detalii aici…)

Femeia se afla într-o excursie și, deși cunoștea destul de bine zona, a fost șocată să vadă prețul unei simple ape într-un local obișnuit, considerat a fi unul fără pretenții.

Turista a cerut o cafea și o apă plată, iar nota a făcut-o să ridice sprâncenele.

Nota de plată pentru apa și cafeaua consumate de femeie a fost de 20 de euro, iar aceasta o consideră extrem de piperată, fiecare băutură costând câte 10 euro.

Clienta a povestit experiența neplăcută pe rețelele de socializare, postând și nota de plată.

,,Nimic sofisticat sau exotic la masă. Doar o cafea dublă și o apă plată de 75 cl, chestii care, ca să fim pesimiști, te-ar putea costa 5 euro sau puțin mai mult. În schimb, 20 de euro în total, 10 pe băutură. 20 de euro pentru o cafea, suntem în Como sau în Capri?”, scrie ea.

Femeia spune că s-ar fi așteptat să întâlnească astfel de tarife la restaurante din localități cu mult mai mare potențial turistic decât localitatea în care s-a aflat ea.