Anularea prezentării de modă este doar o mică parte din efectele pe care Săptămâna Pariziană a Modei le poate resimți după grevele care au afectat serviciile de transport din zona pariziană, iar hotelurile și restaurantele încep deja să estimeze pierderile.
Săptămâna Modei Masculine începe marți cu prezentări ale caselor celebre precum LVMH”s Christian Dior și Louis Vuitton, urmate, din 20 ianuarie, de Săptămâna Haute Couture, o prezentare a conceptelor de lux unice pregătite de designeri.
Josse urma să își prezinte creațiile în cadrul Săptămânii Haute Couture, dar a afirmat că unii parteneri „nu au putut să fie siguri că pot să colaboreze”.
O purtătoare de cuvânt pentru Federația de Haute Couture și Modă, care organizează săptămânile modei pariziene, a afirmat că organizația nu are cunoștință de anularea altor prezentări programate. Organizatorii au anunțat că se bazează pe dublarea numărului de vehicule care vor transporta invitații de la o prezentare la alta și că vor trimite un număr de autobuze în plus la aeroport.
Casele de modă de lux lucrează de multe ori la modelele pe care le prezintă până în ultimul minut și se bazează pe rapiditatea livrărilor pentru țesături speciale. Grevele metroului și ale serviciilor de căi ferate au determinat întârzieri în aprovizionarea multor magazine și chiar în construcții.
Nu este clar dacă grevele de luni legate de intențiile președintelui Emmanuel Macron privind pensiile vor scădea în intensitate în săptămânile care urmează, în ciuda unor eforturi ale autorităților de a ajunge la o înțelegere cu sindicate.
Prezentările de modă pariziene, organizate de două ori pe an, aduc vizitatori din toată lumea și prilejuiesc organizarea unei suite de evenimente complementare, petreceri și întâlniri în locuri în care se cheltuiesc sume mari. Federația Modei Franceze estimează că ar genera venituri de 1,2 miliarde de euro în fiecare an.