Prima căsătorie gay a unui membru al Congresului SUA

Publicat: 08 07. 2012, 16:33
Actualizat: 09 07. 2012, 12:15

Un congresman american, Barney Frank, s-a căsătorit sâmbătă seara cu partenerul său, devenind astfel primul membru al Congresului Statelor Unite care se căsătorește cu o persoană de același sex, anunță cotidianul Boston Globe în ediția de duminică, relatează AFP.

Ceremonia civilă a fost oficiată de către Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts (nord-est), în prezența a 300 de prieteni și membri ai familiilor.

Între invitații la ceremonie, care s-a desfășurat în apropiere de Boston, s-au aflat senatorul John Kerry, fost candidat la Casa Albă, și liderul grupului democrat din Camera Reprezentanților Nancy Pelosi, potrivit cotidianului american.

Barney Frank, un democrat în vârstă de 72 de ani, este membru al Congresului Statelor Unite începând din 1981 și a fost unul dintre primii politicieni care și-a recunoscut în mod public orientarea sexuală și a ocupat o asemenea poziție.

Soțul său, Jim Ready, în vârstă de 42 de ani, este un om de afaceri originar din Ogunquit, în statul Maine (nord-est).