Prima dezvăluire în cazul zborului Malaysia Airlines, dispărut misterios cu toți cei 239 de pasageri aflați la bord
Zborul MH370 cu destinația Beijing a dispărut la 8 martie la puțin timp de la decolarea din Kuala Lumpur, având la bord 239 de pasageri și membri ai echipajului.
Operatorul britanic de sateliți Inmarsat a detectat sistemele de comunicație ale avionului până în sudul Oceanului Indian, în largul coastelor occidentale ale Australiei, însă ulterior i-a pierdut urma.
Țările din regiune au lansat căutări aeriene, marine și submarine pentru găsirea epavei.
Unde sonore captate la aproape 4.000 de metri adâncime și atribuite inițial balizelor cutiilor negre ale avionului Boeing proveneau de fapt de la navele care participau la operațiunile de căutare, iar experții au fost nevoiți să reexamineze înregistrările.
Potrivit Centrului de coordonare a căutărilor de la Perth (JACC), urmează să fie finalizat noul calcul al traiectoriei avionului. „Noua zonă de căutare va fi confirmată înainte de sfârșitul lunii iunie, potrivit analizelor realizate de specialiști”, a anunțat JACC. „Rezultatele preliminare ale acestor analize arată că zona de căutare se va deplasa, rămânând însă în cel de-al șaptelea arc” al culoarului de zbor identificat pornind de la datele furnizate de sateliți.
Avionul Boieng 777 care efectua cursa MH370 s-a prăbușit în Oceanul Indian, pe o direcție opusă planului său de zbor. După trei luni de căutări nu s-a reușit însă localizarea epavei și nici măcar nu au fost găsite fragmente ale avionului.