Prima doamnă a SUA, vicepreședintele american, dar și vedete de la Hollywood, victime ale piraților cibernetici
Autoritățile americane au deschis, marți, o anchetă, după publicarea pe un site a datelor personale aparținând unor personalități din politica americană și unor celebrități de la Hollywood, precum Michelle Obama, Joe Biden, Robert Mueller, Donald Trump, Beyonce și Mel Gibson, informează AFP.
„Am deschis o anchetă, dar nu vom vom face alte comentarii acum, pentru că ancheta este în plină desfășurare”, a declarat Max Milien, purtător de cuvânt al Serviciilor Secrete, unitatea de poliție însărcinată cu protecția Executivului american și a familiilor reprezentanților acestuia.
FBI a deschis și el o anchetă, potrivit unui purtător de cuvânt, care a refuzat să comenteze autenticitatea datelor.
Site-ul incriminat spune că a publicat „dosare secrete” despre acele personalități americane provenind dintr-un spectru foarte larg de domenii, de la vicepreședintele american Joe Biden la ministrul Justiției Eric Holder și ajungând la fostul luptător de wrestling Hulk Hogan și la starleta Paris Hilton.
În total, 18 personalități au fost vizate de acel site. Lista îi include și pe fostul secretar de stat Hillary Clinton, directorul FBI Robert Mueller, miliardarul Donald Trump și actorul Ashton Kutcher.
Fotografia unei tinere cu degetul arătător pus pe buze și cu ochii machiați puternic cu cercuri negre se află pe pagina de pornire a acestui site, al cărui domeniu (.su) face trimitere la cel utilizat de defuncta Uniune Sovietică.
Rubrica destinată primei doamne a Americii este una dintre cele mai voluminoase. Site-ul publică ceea ce pare să fie numărul său de securitate socială – o informație personală extrem de sensibilă în Statele Unite -, numerele sale de telefon mobil și trimite cititorii spre istoricul creditelor bancare ale doamnei Obama, recenzate de societatea TransUnion.
Unele dintre cumpărăturile făcute de prima doamnă a Americii cu cărți de credit pot fi la rândul lor consultate pe acel site.
Intervievat în legătură cu acest subiect în timpul unui interviu acordat postului de televiziune ABC, președintele Obama a refuzat să confirme faptul că soția sa a fost victima piraților cibernetici, dar a recunoscut că acest fenomen reprezintă „o mare problemă”.
Dacă pirații cibernetici „vor să se consacre și să aloce multe resurse acestei activități, ei pot să acceseze informații private despre anumite persoane”, a spus Barack Obama. Referindu-se la cazul soției sale, președintele american a spus că „nu poate să confirme ceea ce s-a întâmplat, dar există anumite site-uri, chiar în aceste momente, care vând numeroase cărți de credit furate”.
Contactată de AFP, compania TransUnion a spus că sistemele sale nu au fost „în niciun caz piratate”, adăugând că anumite informații confidențiale ar fi putut fi ilegal consultate de persoane care dispun de coduri de identificare.
„Am inițiat deja propria noastră anchetă internă și lucrăm în strânsă colaborare cu forțele de ordine”, a declarat purtătorul de cuvânt de la TransUnion.
Compania Equifax, ale cărei date au apărut și ele pe acel site pirat, a confirmat faptul că patru rapoarte de activitate care vizează creditarea clienților săi au fost „fraudulos” consultate.
„Ancheta noastră preliminară arată că răufăcătorii aveau codurile de identificare ale persoanelor ale căror fișiere au fost consultate”, a spus un purtător de cuvânt al companiei citate.
Noul scandal s-a produs într-o perioadă în care numeroase companii informatice americane (Apple, Microsoft și altele) au fost de curând victime ale piraților cibernetici, fapt care a condus la o creștere a îngrijorărilor referitoare la atacurile cibernetice.
Alături de Coreea de Nord, atacurile informatice reprezintă amenințările considerate cele mai precise împotriva Statelor Unite, potrivit raportului anual prezentat marți de directorul serviciului de informații american pe lângă Congresul de la Washington.