Prima înregistrare video cu presupuse eleve răpite în Nigeria: Ce au făcut cu ele islamiștii de la Boko Haram
Abubakar Shekau vorbește timp de 17 minute, într-o înregistrare video obținută de AFP, în care apar, ulterior, peste 100 de adolescente care poartă vălul islamic integral, rugându-se, în aer liber, într-un loc neidentificat.
În total, 276 de liceene au fost răpite pe 14 aprilie, la Chibok, în statul Borno (nord-est), în care se află o importantă comunitate creștină. Potrivit poliției, 223 dintre ele sunt în continuare date dispărute.
În înregistrare apar aproximativ 130 de fete purtând văluri negre și gri, așezate pe sol, afară, înconjurate de copaci, recitând primul capitol din Coran.
Shekau nu apare niciun moment în compania fetelor, în această înregistrare de 27 de minute. Fetele par abătute, rsemnate, dar nu par îngrozite.
Două dintre cele trei fete intervievate afirmă că sunt creștine și că s-au convertit la islam, iar a treia spune că era deja musulmană.
Una dintre fete declară că fetele ținute în captivitate nu sunt maltratate.
Nimic nu permite să se spună unde a fost filmat clipul, a cărui calitate este cu mult mai bună decât a înregistrărilor video publicate în trecut de către gruparea islamistă.
La un moment dat, în cadru intră un bărbat înarmat și cu o cameră video în mână.
În intervenția sa, Abubakar Shekau apare pe un fundal verde, în ținută militară, înarmat cu o armă automată.
Liderul Boko Haram, care a vorbit în arabă, iar apoi în haoussa, limba cea mai vorbită în nordul Nigeriei, revendică din nou răpirea în masă de la Chibok, după ce a făcut deja acest lucru lunea trecută, în precedenta înregistrare video, și afirmă că le-a convertit pe captive la islam.
„Pe aceste fete, de care sunteți atât de îngrijorați, le-am eliberat (…) și știți cum le-am eliberat? Aceste fete au devenit musulmane”, spune Shekau.
„Le vom elibera după ce ne veți elibera frații” încarcerați de către autoritățile nigeriene, adaugă el.
Shekau precizează că un eventual schimb va viza doar fetele „care nu s-au convertit la islam”, cele care au acceptat să devină musulmane fiind de-acum „surori”.