Prima ipoteză privind accidentul aviatic de la Moscova, soldat cu cinci morți
Anchetatori ruși au anunțat că o problemă la sistemul de frânare pare să se afle la originea accidentului unui avion de tip Tupolev care s-a prăbușit în timpul unei aterizări de urgență sâmbătă la Moscova, accident soldat cu cinci morți potrivit unui nou bilanț, relatează AFP.
„Avionul a aterizat în zona de aterizare, dar, dintr-un motiv nedeterminat, nu a putut să se oprească pe pistă”, a declarat Aleksandr Neradko, directorul Agenției Federale ruse pentru Transport Aerian, pentru televiziune.
Numărul limitat de victime se explică doar prin faptul că avionul, cu o capacitate de 210 locuri, era gol, la bord aflându-se doar opt membri ai echipajului care se întorceau în țară după un zbor în Cehia.
O însoțitoare de zbor, Tatiana Penkina, a murit duminică din cauza rănilor, bilanțul victimelor crescând la cinci, a anunțat proprietarul companiei Red Wings, miliardarul rus Aleksndr Lebedev, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
O sursă apropiată anchetei a confirmat ipoteza unei defecțiuni de frânare, îndepărtând astfel o eventuală eroare de pilotare sau condiții meteorologice neprielnice, două ipoteze avansate inițial. „Potrivit unor informații preliminare, piloții au utilizat toate sistemele de frânare posibile a avionului”, potrivit acestei surse, citate de Interfax.
„Dar, dintr-un motiv care rămâne să fie determinat, avionul și-a continuat drumul, fără să se oprească. Cauza probabilă este o defecțiune la inversor sau la frâne”, a precizat sursa citată.
Pentru a încerca să stabilească în mod precis cauza accidentului, anchetatorii vor examina datele din cutia neagră a avionului de tip Tupolev-204, găsită sâmbătă seara la locul accidentului, în zăpadă.
Într-o înregistrare video realizată cu ajutorul unui telefon mobil, postată pe Internet, se pot vedea bucăți mari din aeronavă intrând pe autostradă și lovind mașini care se deplasează cu viteză, obligând șoferii să oprească.
Avionul s-a rupt în trei și a antrenat închiderea temporară a autostrăzii Kiev și Aeroportului Vnukovo – al treilea cel mai important aeroport de la Moscova, unde se află și terminalul utilizat de Kremlin.
Aleksandr Lebedev, un critic dur la adresa Kremlinului și proprietar al ziarelor britanice Evening Standard și The Independent, a declarat că avionul a fost supus de curând unui control minuțios.
„Avionul cu numărul 47 a acumulat 8.500 de ore de zbor și a fost supus la un ultim control la 23 noiembrie”, a scris el într-un mesaj postat pe contul său de Twitter. El a declarat membrii turnului de control au refuzat, inițial, să autorizeze o aterizare – cerând piloților să efectueze mai multe ture deasupra aeroportului Vnukovo -, un element care ar putea să fi jucat un rol în catastrofă.
„Toate avioanele au limitele lor, chiar și când sunt noi”, a subliniat Lebedev.
Presa rusă notează că autoritățile s-au declarat preocupate de sistemul de frânare al avioanelor de tip Tupolev-204 chiar înaintea accidentului de sâmbătă.
Presa citează o scrisoare trimisă de către Autoritatea pentru Securitate Aeriană Rossaviatsia constructorului avioanelor de tip Tupolev cu privire la posibile probleme de frânare ale modelului Tu-204, în urma unui incident, săptămâna trecută, în care a fost implicat un avion de acest tip, la aterizare, din cauza unei probleme la inversor.
Potrivit site-ului russianplanes.net, alt avion Tupolev de același tip a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență în 2009, în urma unei probleme la motor.
Avionul de tip Tu-204, lansat în 1989, este un bireactor de curse medii, cu o capacitate de 210 pasageri.
Aproximativ 50 de avioane de ultimă generație de acest tip se află în exploatare, din cauza comenzilor slabe și necesității unei modernizări a motoarelor.