Prima REACȚIE a lui Joe Biden, după accidentul aviatic în care a fost implicat Prigojin: „Nu știu cu adevărat ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins”
This browser does not support the video element.
Președintele Joe Biden se află în vacanță cu familia, în zona Lacului Tahoe, dar după aflarea informației despre accidentul aviatic în care a fost implicat șeful Wagner, Evgheni Prigojin, acesta a oferit o primă reacție.
„Nu știu cu adevărat ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins. Nu se întâmplă niciun lucru în Rusia fără ca Putin să nu fie în spatele lui, dar nu știu suficient pentru a afla răspunsul”, le-a spus Joe Biden jurnaliștilor, potrivit Bloomberg News.
Un avion care i-ar aparține fondatorului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-ar fi prăbușit în regiunea rusă Tver, miercuri după-amiază, în jurul orei 18:40.
„Bucătarul lui Putin” s-ar fi aflat la bord, potrivit agenției de presă ruse Tass, informație susținută și de BBC. Printre victime se află și Dmitri Utkin, mâna dreaptă a lui Prigojin, potrivit New York Times.
Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei raportează că la bord se aflau 10 persoane, dintre care 3 membri ai echipajului și, potrivit informațiilor preliminare, toți au murit.
Cadavrele a opt persoane au fost găsite la locul prăbușirii avionului Embraer în regiunea Tver, au declarat serviciile de urgență pentru RIA Novosti.
FOTO – Profimedia