Prima țară dezvoltată care și-a închis granițele în fața Ebola
Interdicția acordării de vize pentru cetățenii din Sierra Leone, Liberia și Guineea a urmat după ce armata americană și-a plasat în carantină soldații întorși din misiunea de combatere a epidemiei de Ebola, iar unele state americane i-au izolat pe cei care au lucrat voluntar în aceste țări.
Australia a anunțat și luni o serie de măsuri ce vizează suspendarea imigrației provenite din țări din Africa de Vest afectate de epidemia de Ebola, în scopul de a împiedica răspândirea virusului pe teritoriul său. Ministrul australian al imigrației, Scott Morrisson, a declarat în parlament că guvernul ‘își suspendă provizoriu programul privind imigrația, inclusiv programul său umanitar, din țările în care s-au înregistrat cazuri de infectare cu virusul Ebola’.
Australia nu a înregistrat niciun caz de Ebola în ciuda unui număr mare de suspiciuni, iar premierul conservator Tony Abbott a rezistat până acum solicitărilor repetate de a trimite personal medical pentru a ajuta la înlăturarea focarului
pe teren.
Un specialist de la Institutul de boli infecțioase și biosecuritate Marie Bashir din Sydney a declarat că interdicția de călătorie nu este de natură să protejeze țara de Ebola, deoarece are un impact negativ asupra populației prin crearea unui climat de panică, scrie Agerpres.
Națiunile Unite au declarat că astfel de măsuri ar putea descuraja munca vitală de acordare de ajutor, făcând
mai grea oprirea răspândirii virusului ucigaș.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat marți, la sediul Uniunii Africane (UA), la Addis Abeba, că lupta contra Ebola este una îndelungată și că propagarea virusului a continuat să depășească amploarea mobilizării comunității internaționale. Epidemia a făcut 5.000 de morți în Africa de Vest, de la începutul anului.