Prima țară din NATO care donează Ucrainei un procent din bugetul său militar

Publicat: 06 12. 2022, 19:38
Prima țară din NATO care donează Ucrainei un procent din bugetul său militar / Sursa FOTO: https://cor.europa.eu/

Anunț fără precedent făcut de Executivul de la Skopje. Muntenegru devine prima țară din NATO care donează Ucrainei un procent din bugetul său militar. Și nu vorbim despre o cifră oarecare, ci de 11 procente, sumă deloc de neglijat în contextul nevoilor pe care le are Kievul!

Televiziunea americană CNN a fost prima care a anunțat vestea – Muntenegru va dona 11% din bugetul său militar Ucrainei!

Premierul Abazovici, bucuros să-l ajute pe Zelenski

Această donație, plus „primirea a mii de refugiați”, arată „determinarea clară a guvernului muntenegrean de a sprijini apărarea Ucrainei”, se arată în declarația biroului primului-ministru de la Skopje, Dritan Abazovici.

Termenii ajutorului oferit Kievului au fost conveniți de Abazovici și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi au semnat luni o declarație comună, după cum a anunțat chiar liderul ucrainean printr-un mesaj postat pe social media. „Astăzi, am semnat declarația comună care definește domeniile prioritare de cooperare între Ucraina și Muntenegru în cadrul cursului strategic al țării noastre de a dobândi statutul de membru deplin al NATO”, a scris Zelenski într-o postare pe Telegram.  „Sunt recunoscător Muntenegrului pentru sprijinul politic puternic și ajutorul practic important acordat Ucrainei”, a completat acesta.

La rândul său, Dritan Abazovici a transmis, pe Twitter, mesajul că „Muntenegru vrea pace” în lume. „De aceea, ne exprimăm sprijinul fără echivoc pentru Ucraina și poporul său în vederea protejării integrității, suveranității și dreptului la o viață liberă”, a adăugat Abazovici.