Primarii francezi, fie că sunt de dreapta sau de stânga, susțin declarațiile ministrului de Interne Manuel Valls, care a afirmat marți că romii trebuie repatriați în România și Bulgaria, explicând că le este imposibil să îi primească în comunitățile lor, relatează Le Monde, în ediția electronică.
„Pe o temă atât de sensibilă, trebuie să îți cântărești bine cuvintele”, afirmă prudent Maurice Vincent, primar socialist al Saint-Étienne (Loire), înainte de a recunoaște urgența situației. „Problema romă nu se va rezolva multiplicând soluțiile de găzduire. Nu se poate din punct de vedere material, financiar, social să primești aceste populații. Situația este inextricabilă. Avem de-a face cu populații care nu vorbesc limba noastră, se instalează oriunde sau în condiții de igienă și siguranță periculoase pentru ele și pentru ceilalți, generând rapid exasperarea vecinilor”, afirmă el.
„În urma lipsei de civilizație, a furturilor, toate persoanele în situație neregulamentară trebuie repatriate”, adaugă André Rossinot, primar din partea Uniunii Democraților și Independenților (UDI) al localității Nancy (Meurthe-et-Moselle). Politica de repatriere este în prezent acceptată de stânga.
Primarii socialiști din Toulouse și Grenoble susțin, de asemenea, declarațiile ministrului de Interne Manuel Valls privind expulzarea romilor, adăugând că „instalarea anarhică a taberelor de romi duce la situații de tensiuni groaznice pe care nu trebuie să le negăm și pe care nu le putem rezolva la nivel local”. „Uniunea Europeană trebuie să găsească o soluție pentru aceste fluxuri de populație”, adaugă primarul din Grenoble.
„Să credem că vom reuși să rezolvăm problema romă cu sate de inserție este o iluzie”, afirmă Francis Chouat, primar socialist din Evry (Essonne). În numeroase tabere se face comerț ilegal, copiii sunt puși să cerșească, se practică prostituția, există organizații care nu au niciun interes ca noi să găsim soluții individuale pentru aceste persoane”, adaugă el.
„Trebuie să încetăm orice formă de idealism în tratarea dosarului rom”, avertizează Serge Godard, primar socialist din Clermont-Ferrand (Puy-de-Dôme). „Nu se pune problema să stigmatizăm o populație dar, într-o perioadă de penurie de locuri de muncă și locuințe, nu putem reuși să îi integrăm”, adaugă el.
„Toată lumea susține discursul lui Manuel Valls despre romi. Există doar o mică problemă, și anume că Manuel Valls nu este acolo pentru a susține discursuri, ci pentru a acționa”, a comentat președintele UMP, Jean-François Copé, pentru BFMTV-RMC, relatează Le Point, în ediția electronică.
„Problema exploziei delincvenței și violenței din țara noastră, problema romilor, toate aceastea puse cap la cap au dus la exasperare un anumit număr dintre compatrioții noștri. Trebuie să înțelegem că nici România, nici Bulgaria nu sunt pregătite să intre în Schengen, trebuie deci să o spunem oficial, așa cum fac germanii și olandezii. Trebuie ca Guvernul să ne spună cum va organiza expulzarea romilor care sunt în situație ilegală”, a continuat el.