Primarul demis al orașului Detroit, condamnat la 28 de ani de închisoare pentru corupție
Primarul demis al orașului Detroit, din statul american Michigan, a fost condamnat joi la 28 de ani de închisoare pentru implicare într-un vast sistem de corupție în această localitate în faliment din nordul Statelor Unite, relatează AFP
Kwame Kilpatrick, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit vinovat, în martie, de 12 capete de acuzare, printre care deturnare de fonduri publice, extorcare și fraudă fiscală, după o anchetă federală asupra conturilor și contractelor încheiate de primăria orașului Detroit.
De asemenea, 33 de persoane, printre care consilieri și angajați municipali, au fost condamnate pentru că au participat la acest vast sistem de corupție publică.
Fostul primar a fost acuzat că a împărțit cu un subcontractant al orașului comisioane în valoare de peste 83 de milioane de dolari, plătite de promotori pentru a obține șantiere municipale.
Ancheta a mai stabilit că primarul ales în 2002 a cheltuit cu 840.000 de dolari mai mult decât valoarea salariului său și că a deturnat fonduri ale diverselor asociații create pentru a-i ajuta pe locuitorii orașului.
„În această caz nu este vorba atât de o condamnare a unor acte din trecut, cât despre schițarea unui nou viitor pentru oraș”, a declarat procurorul Barbara McQuade. „O asemenea pedeapsă îi va descuraja pe alți oficiali să fure poporul și va atrage servitori cinstiți ai statului’, a adăugat ea.
Supranumit „primarul hip-hop”, din cauza unui mic diamant pe care îl purta la ureche, Kwame Kilpatrick a fost constrâns să demisioneze în 2008, după condamnarea sa la patru luni de închisoare pentru sperjur.
Edilul a mințit pentru a-și ascunde o relație adulteră cu principala sa consilieră în cursul unui proces pentru concedierea abuzivă a trei polițiști, care a costat orașul 8,4 milioane de dolari. Cei trei funcționari au fost concediați după ce au anchetat organizarea unei petreceri la reședința sa oficială.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro