Primarul din Sfântu Gheorghe, sub control judiciar pe 60 de zile

Primarul din Sfântu Gheorghe, sub control judiciar pe 60 de zile
Publicat: 18/02/2016, 09:11
Actualizat: 18/02/2016, 12:37

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de DNA, Antal este acuzat de utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față SC Tractebel Engineering SA, pentru complicitate la infracțiunea de care este acuzat primarul.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în 26 octombrie 2009, printr-o hotărâre, Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile externe în valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, stabilind ca rambursarea creditului să se efectueze în zece ani cu o perioadă de grație de 3 ani și o perioadă de 7 ani rambursare principală de la unitatea creditoare.

Totodată, prin aceeași hotărâre, Consiliul Local a stabilit că suma contractată va fi utilizată în scop de investiții, pentru modernizarea orașului, respectiv modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste de bicicliști, amenajare parcări.

Ulterior, în noiembrie 2010, între Primăria municipiului Sfântu Gheorghe și BERD a fost încheiat un contract de credit pentru acordarea unui împrumut care nu va depăși suma de 12.000.000 euro, în legătură cu proiectul „Reabilitarea străzilor și iluminatului public din orașul Sfântu Gheorghe”.

Potrivit procurorilor, anterior acestei date, primarul Antal Arpad-Andras a depus diligențe în vederea încheierii unui contract de consultanță cu SC Tractebel Engineering SA., având ca obiect prestarea unor servicii de consultanță în vederea întocmirii documentației necesare atribuirii unui contract pentru întreținerea infrastructurii urbane.

Societatea respectivă a întocmit și caietul de sarcini, în care a inserat anumite condiții care ar fi înlesnit câștigarea licitației de către o asociere de trei firme.

„În acest context, pentru a favoriza societățile comerciale care au fost desemnate să executate lucrările, Antal Arpad-Andras a schimbat destinația sumei de 4.248.728,15 euro pentru a fi utilizată în alte scopuri decât cele pentru care s-a contractat creditul, provocând de asemenea și un prejudiciu bugetului local de 549.312,14 euro, fără TVA”, arată DNA.

Procurorii susțin că acest lucru a fost posibil ca urmare a unei decizii unilaterale a primarului, care nu a fost adusă la cunoștința Consiliului Local și nici Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost diminuat numărul obiectivelor de investiții pentru care Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea împrumutului rambursabil.

Ca urmare a aceleiași decizii a primarului, în contractul încheiat cu asocierea câștigătoare a licitației s-a prevăzut suma de 3.647.657,16 euro reprezentând servicii de întreținere, suma de 341.967,88 euro fără TVA a fost alocată unor servicii de proiectare, iar suma de 250.000 euro a fost indisponibilizată la dispoziția executantului pentru eventualele litigii/arbitraje și lucrări de urgență.

Însă, DNA arată că, potrivit Legii 273/2006, cheltuielile cu serviciile de întreținere și de proiectare nu pot face obiectul investițiilor publice de interes local finanțate din fonduri rambursabile, iar litigiile se suportă din fondurile executantului, în timp ce lucrările de urgență se suportă din fondul de rezervă al bugetului local.

Toate aceste destinații nu au fost aprobate de către Consiliul Local din Sfântu Gheorghe, respectiv nu au fost prezentate spre autorizare Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

De asemenea, în caietul de sarcini întocmit de către consultantul SC Tractebel Engineering SA, printre altele, i s-a impus Primăriei obligația de a acorda, asocierii respective, un avans în sumă de 1.709.839,35 euro.

Mai mult, susțin procurorii, în cadrul proiectului, firma de consultanță a fost desemnată consultant și diriginte de șantier.

Din aceste motive, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 18 februarie, față de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, care trebuie să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, să nu exercite funcția de primar, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Miercuri, procurorii DNA au făcut percheziții la Primăria Sfântu Gheorghe, vizat de anchetă fiind primarul orașului. Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că procurorii au descins la Primăria Sfântu Gheorghe în cadrul unei anchete ce vizează fapte de corupție, prejudiciul ridicându-se la un milion de euro. În urma perchezițiilor, Antal a fost dus la audieri.

Înainte de a fi dus la audieri, Antal Arpad a postat un mesaj pe o pagină de socializare, susținând că „autoritățile române nu înțeleg contractul, deoarece a fost întocmit în baza unor proceduri foarte moderne, folosite de către BERD și Banca Mondială”.

„Nu l-a înțeles (contractul – n.r.) Curtea de Conturi și, din această cauză, m-a denunțat la DNA. BERD a spus în timpul anchetei Curții de Conturi că totul s-a făcut conform regulamentului. Instituțiile financiare internaționale pot face, în baza legilor, achiziții publice în România, pentru că ele funcționează ca un stat. Instituția care a dat banii spune că totul este în ordine, totul s-a făcut conform regulamentului. Mai mult, noi nu putem să achităm niciun cent până când BERD nu dă aviz, însă autoritățile române nu înțeleg acest lucru”, scria Antal.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...