Prima pagină » Știri externe » Primele decizii ale lui Trump după „instalare”. Cele două parteneriate la care vrea să renunțe

Primele decizii ale lui Trump după „instalare”. Cele două parteneriate la care vrea să renunțe

Primele decizii ale lui Trump după
Administrația Donald Trump va acționa rapid pentru retragerea Statelor Unite din Acordul de parteneriat transpacific (TTP) și va transmite Mexicului și Canadei intenția de renegociere a Acordului comercial nord-american (NAFTA), informează site-ul Președinției SUA.

„Având experiență de o viață în negocieri, președintele Donald Trump înțelege cât este de important să pună pe primul loc interesele angajaților americani și ale companiilor americane. Prin acorduri dure și corecte, comerțul internațional poate fi utilizat pentru dezvoltarea economică a SUA, pentru revenirea a milioane de locuri de muncă, pentru revitalizarea comunităților aflate în suferință”, a transmis Casa Albă sâmbătă.

„Această strategie va începe prin retragerea din Acordul de parteneriat transpacific și prin asigurarea că noile acorduri comerciale vor fi în interesele angajaților americani. Președintele Trump este hotărât să renegocieze Acordul comercial nord-american (NAFTA). În cazul în care partenerii noștri vor refuza renegocierea acestui Acord într-un sens care să confere angajaților americani condiții corecte, președintele va transmite intenția de retragere din NAFTA”, precizează Casa Albă.

Potrivit cotidianului Financial Times, Administrația Donald Trump va înștiința luni Mexicul și Canada despre intenția renegocierii Acordului comercial nord-american (NAFTA), intrat în vigoare în anul 1994.

Donald Trump s-a pronunțat frecvent împotriva Parteneriatului transpacific (TPP), argumentând că acest acord ar avantaja China din punct de vedere economic. „TPP va contribui la scăderea prețurilor mașinilor străine menținând însă practicile care blochează vinderea mașinilor americane în străinătate. Acest lucru nu este totul: China va intra în TPP pe ușa din spate, la o dată ulterioară. Analizează situația, o studiază. Nu participă acum la tratat, dar va fi în el. Dacă este bine, vor participa, dacă nu, nu. Mereu procedează la fel”, avertiza Trump în campania electorală.

Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP) a fost semnat în februarie 2016 de Statele Unite cu Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam. Acordul comercial trebuie ratificat de fiecare semnatar pentru a intra în vigoare.

Citește și