Prima pagină » Știri externe » Primele declarații ale Maiei SANDU după alegerile de duminică: „Moldova este învingătoare! Diaspora, ești uimitoare!”

Primele declarații ale Maiei SANDU după alegerile de duminică: „Moldova este învingătoare! Diaspora, ești uimitoare!”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat după ce rezultatele parțiale ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale au fost anunțate.

Sandu le-a mulțumit tuturor moldovenilor, indiferent de opțiunile politice ale acestora și a transmis un mesaj diasporei.

„Moldova, ești o învingătoare! Azi, dragi moldoveni, ați oferit o lecție de democrație, demnă de a fi scrisă în manualele de istorie. Azi voi ați salvat Moldova! În alegerea noastră pentru un viitor demn nu a pierdut nimeni. Libertatea, adevărul și dreptatea au învins! Moldova a reușit să-și arate voința și puterea prin votul fiecăruia dintre noi. Am dovedit că uniți reușim să învingem pe cei care voiau să ne îngenuncheze.

Dragi moldoveni, vă mulțumesc fiecăruia în parte că ați ieșit la vot, indiferent de opțiunea voastră. Asta înseamnă că în sufletele voastre purtați dragostea de țară. Mulțumesc tuturor moldovenilor, de la sate și de la orașe, din localități mici, din localități mari.  Astăzi ați arătat că noi suntem Moldova, cu bune și rele, cu etnii care își poartă de grijă și se respectă, cu multe nevoi, cu istorii zbuciumate, dar peste toate acestea ați arătat că Moldova este o familie – lucrul de care aveam nevoie cu toții ca să devenim mai buni în ceea ce facem, de la actul de guvernare până la ultima sămânță pe care o sădim în pământul nostru.

Diaspora, ești uimitoare! Diaspora noastră ne-a mai dat astăzi o lecție din care fiecare dintre noi trebuie să tragem învățăminte. Moldovenii noștri de departe au arătat din nou că Moldova bate în piepturile lor la fel de puternic ca în piepturile noastre, cei de aici, de acasă”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu: O mobilizare istorică!

Totodată, Maia Sandu a mai spus că tinerii, care au ieșit în număr mare la vot au impresionat o lume întreagă, mai ales în condițiile în care contextul acestor alegeri prezidențiale a fost unul deosebit de sensibil, arată stiri.md.

Ea a făcut referire din nou la ingerințele Rusiei în cadrul acestui scrutin și a subliniat că această victorie este cu atât mai importantă și mai semnificativă.

„Înțeleg foarte bine că a fost un vot condiționat și de schimbări – schimbări așteptate de societate. Vreau să știți că am auzit toate vocile, inclusiv cele de critică. Și vă mulțumesc că am trecut peste supărări, nemulțumiri, ca să ne protejăm țara. Moldova a fost sub un atac fără precedent pentru istoria întregii Europe – bani murdari, cumpărare ilegală de voturi, implicarea în procesele electorale a unor forțe ostile din afara țării și a unor grupări criminale, minciuni, inducerea urii și a fricii în societatea noastră. Poporul nostru s-a unit, iar libertatea și cetățenii au câștigat. Pacea și speranța într-o viață mai bună au învins!

Voi ați arătat că nimic nu poate sta în calea puterii poporului care alege să-și spună cuvântul prin vot. Azi Moldova a învins datorită fiecăruia – celor care au mers la vot, celor care au făcut îndemnuri la vot, care au distribuit ziare, au mers prin sate și orașe, au vorbit cu un om sau poate cu doi. Dragi cetățeni, indiferent cum ați votat, indiferent pentru cine ați votat, vă mulțumesc!”, a transmis Maia Sandu.

Conform datelor preliminare, după procesarea a 2.128 de procese-verbale, Maia Sandu a obținut 803.074 de voturi – 52,48%, iar Alexandr Stoianoglo – 727.114 voturi, 47,52%.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova – TURUL II, cu incidente majore. Prezența la vot la 21:00 – Un milion și jumătate de moldoveni au votat

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și