Primele scumpiri anunțate în Marea Britanie, din cauza Brexitului. Ce alimente sunt vizate
Cumpărătorii vor fi nevoiți să plătească cu trei lire mai mult pentru un mic dejun tradițional britanic dacă Guvernul nu va asigura un acord comercial cu Uniunea Europeană.
Prețul unui coș obișnuit de ingrediente pentru un mic dejun ar putea crește cu aproape 13%, de la 23,59 lire la 26,61 lire, potrivit unui raport KPMG.
KPMG a avertizat că familiile se vor confrunta cu creșteri de prețuri peste inflație pentru alimentele importate pentru micul dejun, precum uleiul de măsline, baconul sau sucul de portocale dacă Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană fără un acord comercial. Compania estimează că prețul unui pachet de 300 de grame de bacon danez va crește de la două lire la 2,18 lire, iar prețul unui litru de ulei de măsline italian va crește de la 3,60 lire la 4,68 lire.
Pachetul de 500 de grame de unt franțuzesc va crește până la 4,08 lire. Prețul untului a atins deja un nivel record, fiind în creștere cu 20% în ultimele 12 luni, în contextul în care fermierii și fermele de lapte fac față cu greu cererii.
Lira a ajuns, în prezent, la 1,29 dolari, cu 13% mai puțin comparativ cu ziua dinaintea referendumului din 2016.
Inflația a crescut de la 0,3%, în luna mai 2016, la 2,9%, în mai, anul acesta, recordul ultimilor patru ani.
KPMG atenționează că dacă nu se va finaliza un acord până în luna martie din 2019, la doi ani după ce Marea Britanie a declanșat articolul 50, alimentele și băuturile importate vor înregistrat cele mai mari creșteri ale tarifelor.