Primii lideri europeni care salută victoria taberei Tsipras la referendumul din Grecia: „A câștigat democrația, respirăm bucurie”
„Astăzi democrația a câștigat în Grecia”, a scris pe contul său de Twitter Pablo Iglesias, care sâmbătă i-a îndemnat pe greci să voteze „nu”, adică împotriva măsurilor de austeritate.
„Respirăm bucurie la sediul Syriza”, a declarat la rândul său Rafael Mayoral, un alt lider al Podemos, prezent în Grecia.
Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea a 40 la sută din voturi, 61,1 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,99 % s-au pronunțat în favoarea acestora.
Prezența la urne a fost de 60 %.
Întrebarea adresată la referendum a fost: „Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană și de Fondul Monetar Internațional?” Prima căsută pe buletinul de referendum a fost „nu”, iar a doua „da”.
Referendumul de duminică a fost organizat la inițiativa premierului de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, care a vrut să afle opiniile majorității cetățenilor despre măsurile de austeritate propuse de creditorii țării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional nu vor lua nicio decizie privind situația din Grecia înainte de referendum. Programul de asistență financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marți, aceeași zi în care statul elen trebuia să facă o plată de 1,6 miliarde de euro către FMI.
Ministrul elen al Finanțelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condițiilor creditorilor, acuzând de „terorism” Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăți. Actuala situație nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria țării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăți tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar șansele unei intervenții europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăți doar pentru că Fondul Monetar Internațional oferă unei țări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situației. Practic însă, piețele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deține recordul privind amploarea unei incapacități de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenței unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.