Primul Consiliu European fără Marea Britanie. Iohannis: „Am adoptat o declarație comună a celor 27″. LIVE UPDATE

Publicat: 29 06. 2016, 18:55
Actualizat: 30 06. 2016, 10:42

Cel mai important punct pe lista discuțiilor de miercuri a fost acela referitor la modalitățile prin care se poate întări unitatea Blocului comunitar în urma referendumului din Marea Britanie.

UPDATE 18:52 Președintele Franței, Francois Hollande, apreciază că acordul de frontieră dintre Franța și Marea Britanie nu va fi afectat de referendumul britanic care a decis ieșirea din Uniunea Europeană. „A pune sub semnul întrebării Acordul Le Touquet deoarece Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană nu are sens”, a declarat Francois Hollande la finalul reuniunii Consiliului European, potrivit site-ului agenției Reuters.

Acordul, semnat în anul 2003, le permite oficialilor britanici să efectueze verificări de pașapoarte în Franța și invers, mutând practic frontiera britanică în Franța. Situația are ca efect rămânerea imigranților extracomunitari care vor să ajungă în Marea Britanie în orașul francez Calais.

UPDATE 16:52 Scoția „are dreptul de a se face auzită la Bruxelles”, a declarat președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, adăugând că UE nu intenționeză să intervină în politica internă britanică, informează BBC News online.

Nicola Sturgeon a venit la Bruxelles pentru a discuta căile prin care ar putea asigura locul Scoției în Uniunea Europeană, în urma referendumului britanic de ieșire din Blocul comunitar.Premierul scoțian spera să îl întâlnească și pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, însă acesta din urmă a spus că o discuție nu este adecvată în acest moment.

Premierul Scoției a declarat că scopul acestor discuții este acela de „face lumea să înțeleagă că, spre deosebire de alte zone din Regatul Unite, Scoția nu dorește să părăsească Uniunea Europeană”.

UPDATE 16:32 Uniunea Europeană nu va iniția negocieri cu Marea Britanie înainte de notificarea oficială privind decizia de părăsire a Blocului comunitar, a reiterat miercuri cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cerând Londrei să declanșeze rapid procedura. „Nu vor exista discuții cu Marea Britanie până când Guvernul de la Londra nu va invoca oficial Articolul 50. Am vrea ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil”, a declarat Angela Merkel, conform BBC.

UPDATE 16:22 Tensiuni pe marginea negocierilor dintre Scoția și Uniunea Europeană: premierul spaniol, Mariano Rajoy, a declarat răspicat că el se va opune oricăror încercări ale liderilor UE de a continua discuțiile cu Scoția pe tema rămânerii în blocul comunitar. „Dacă UK pleacă, și Scoția trebuie să plece”, a spus Rajoy, potrivit The Independent.

UPDATE 15:40 Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus că toți cei 27 lideri de state au fost de acord că Marea Britanie va trebui să accepte libera circulație, dacă dorește să-și păstreze accesul la piața unică europeană, în calitatea sa de viitor non-membru, după activarea articolului 50.

„Liderii europeni au accentuat la unison că accesul la piața unică implică și acceptarea tuturor drepturilor și libertăților noastre, inclusiv a libertății de mișcare”, a spus Tusk.

În același timp, și Jean-Claude Juncker a precizat că „oricine dorește acces pe piața unică europeană trebuie să adere la criterii stricte, fără excepție”. Juncker a reiterat că negocierile cu Marea Britanie „nu vor începe înainte de notificarea oficială” a Londrei privind decizia de ieșire din Uninea Europeană.

UPDATE 15:03 Klaus Iohannis, cele mai importante declarații la finalul Consiliului European:

– Rezultatul referendumului ne-a plasat într-o situație fără precedent în UE. UE e singura opțiune pentru menținerea securității și prosperității pentru cetățenii noștri. UE trebuie să iasă întărită din această încercare. A fost reconfirmat angajamentul de a păstra unitatea Uniunii.

– România va urmări în negocieri apărarea drepturilor. Conform articolului 50 din tratatul UE am convenit cu toții că este nevoie derularea acestui proces într-o manieră predictibilă.

– Un alt aspect asupra căruia am căzut de acord: nu vor exista negocieri înainte de primirea acestei notificări.

– Este o modificare semnificativă în geometria UE. Este nevoie de o reflecție îndelungată pentru îmbunătățirea modelului european. Recâștigarea încrederii cetățenilor în proiectul european este esențială pentru durabilitatea acestuia.

– Am spus și săptămâna trecută că acum este momentul să ne concentrăm pe ceea ce urmează în România. Am zis că este nevoie de un nou proiect de țară post-aderare. Ne pregătim să aniversăm zece ani de la aderare, iată că abia acum ne punem problema unei astfel de strategii.

– Chestiunea Schengen este permanent pe agenda tuturor discuțiilor pe care le avem, și bilaterale, și multilaterale, și chiar astăzi am avut discuții cu lideri relevanți pe această temă în marja întâlnirilor informale. Nu pot să intru acum în detalii, dar există semne că lucrurile s-ar putea mișca. Ar fi, sigur, foarte bine pentru România, dar, repet, ar fi foarte bine și pentru restul spațiului Schengen, și aici vorbesc doar în numele României. România nu numai că acționează ca un membru de facto, România este o piesă importantă în securitatea și în siguranța în întreaga regiune.

– Este clar că noi ne-am făcut temele, este clar că suntem nu doar capabili, ci suntem deja obișnuiți să păstrăm nu numai siguranța cetățenilor, dar să păstrăm întreaga țară sigură și cred că, în acest sens, aderarea României la Schengen ar fi un real câștig și ar reprezenta un semnal puternic că Uniunea și Schengen vor realmente să își consolideze granițele exterioare.

– La începutul sătpămânii viitoare intenționez să-i invit pe liderii politici, pe guvernatorul BNR, pentru a avea o rundă de consultări și pentru a vedea care este maniera optimă de abordare în această chestiune.

UPDATE 14:49 Cameron vorbește în fața britanicilor despre concluziile summitului la care a participat ieri, alături de liderii europeni. Acesta a arătat că tonul întâlnirii a fost unul de tristețe și regret, însă a existat un consens referitor la faptul că decizia britanicilor trebuie respectată.

Premierul Marii Britanii a spus că liderii statelor Uniunii au convenit că pentru Regatul Unit nu mai este cale de întors în blocul comunitar. Acesta a adăugat că a fost nevoie să-i reasigure pe șefii unor state din UE de solidaritate și respect, după agresiunile care au loc la adresa imigranților.

David Cameron a ținut să precizeze că Marea Britanie rămâne un membru cu drepturi depline al UE până la ieșirea oficială din blocul comunitar. Multe state UE au susținut că este imposibil ca Regatul să păstreze toate beneficiile unei piețe unice, fără anumite costuri, iar acesta este un aspect pe care următorul premier va trebui să-l cântărească foarte atent, a mai spus oficialul britanic.

Acesta a explicat și că nimeni nu a imputat Marii Britanii declanșarea articolului 50 înainte de vreme. Chiar dacă Regatul Unit se pregătește să părăsească UE, acesta trebuie să continue să lucreze cu partenerii europeni pentru securitate și prosperitate în anii de vor veni, a concluzionat Cameron.

UPDATE 14:18 În Parlamentul britanic, liderul laburist Jeremy Corbyn a ridicat problema atacurilor cu tentă rasistă care au crescut în perioada post-Brexit la adresa imigranților, inclusiv a celor din România. Acesta a vrut să afle cum sunt monitorizate aceste atitudini extremiste și ce măsuri sunt luate pentru a ajuta forțele de ordine.

Premierul britanic David Cameron a fost de acord că există motive întemeiate pentru ca laburistul să ridice această problemă și a arătat că a oferit asigurări liderilor români, polonezi și cehi că guvernul se ocupă intens de actele de violență despre care s-a vorbit. Un plan de acțiune în acest sens va fi publicat curând, a mai spus Cameron.

UPDATE 13:01 Europarlamentarii socialiști români cer autorităților din țara noastră un plan de discuții urgent cu partea britanică, referitor la cetățenii români, pe care să îl impună în negocierile care vor avea loc între Marea Britanie și UE, susținând că declarațiile lui Cameron nu sunt suficiente.

„Președintele și Guvernul au ca responsabilitate zero pentru lunile următoare, în ceea ce privește activitatea la nivel european, să se asigure că situația românilor aflați la muncă în Marea Britanie nu va fi semnificativ afectată de Brexit. Mă refer în primul rând la riscurile ca acești oameni să își piardă locurile de muncă sau să fie supuși unor schimbări de condiții, pentru a mai putea profesa.(…) Asigurările de ordin verbal făcute de premierul britanic, chiar dacă pot fi ghidate de bună-credință, nu sunt suficiente. România trebuie să își apere până la capăt cetățenii”, a declarat liderul eurodeputaților social-democrați din România, Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

UPDATE 12:12 Premierul britanic David Cameron l-a asigurat, în numele Marii Britanii, la Bruxelles, pe președintele Klaus Iohannis că românii vor putea să rămână și să muncească și și-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc.

 

„Am primit asigurări de la premierul Cameron, în numele Marii Britanii, nu în nume personal, că românii vor putea să rămână, vor putea să muncească și și-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc acolo”, a declarat președintele la Bruxelles.

De asemenea, șeful statului a spus că pentru România sunt multe mize, dar că va negocia poziția foarte bine, principala temă a negocierilor bilaterale fiind poziția românilor din Marea Britanie.

„Astăzi ne întâlnim pentru a discuta despre rezultatul de aseară pentru a vedea cum ne poziționăm, cum reacționăm. Este important să ne armonizăm pozițiile în această chestiune și mesajul României este unul foarte simplu, trebuie să avem grijă să intrăm bine pregătiți să negociem. Și noi vrem să fim bine pregătiți, este nevoie de un pic de răbdare, de calm și de multă luciditate. Nu trebuie să intrăm în această discuție emoționali și trebuie să intrăm lucizi, pragmatici, iar pentru noi sunt foarte multe mize și suntem hotărâți să ne negociem poziția foarte bine. În primul rând, sigur, poziția românilor care lucrează și trăiesc în Marea Britanie”, a susținut Iohannis. El a adăugat că David Cameron a confirmat că tabăra Leave nu are niciun plan concret și că toată lumea a fost surprinsă de rezultat, având în vedere că se așteptau ca votul să fie pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

 

Marți, liderii UE au discutat cu premierul britanic David Cameron despre rezultatul referendumului, acesta fiind ultimul summit UE la care participă Cameron, care a anunțat că va demisiona în următoarele trei luni.

David Cameron a declarat marți că cooperarea în probleme de securitate și comerț este vitală în relația viitoare dintre UE și Marea Britanie, notează BBC News online.

Premierul britanic a mai propus liderilor europeni să reformeze regulile ce privesc libertatea de mișcare, spunând că acest subiect a reprezentat un motiv puternic pentru care britanicii au votat pentru ieșirea din UE și este un subiect important și pentru euroscepticii din alte state europene.

Liderii europeni au cerut din nou liderilor britanici să prezinte cât mai repede planurile cu privire la ieșirea țării din UE.

Președintele Comisiei Europene a cerut accelerarea procedurilor necesare ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar.

Merkel: Ne vom asigura că negocierile nu se vor desfășura după principiul alegerilor convenabile

Cancelarul german Angela Merkel a declarat înaintea reuniunii celor 27că va face tot ce este posibil pentru a preveni destrămarea Uniunii Europene. Ea a precizat și că este în interesul Marii Britanii de a menține „relații strânse” după părăsirea Uniunii Europene.

„Ne vom asigura că negocierile nu se vor desfășura după principiul alegerilor convenabile (…) trebuie și va face o diferență notabilă dacă o țară vrea să fie membră a familiei europene sau nu,” a mai spus cancelarul german.

„Cine vrea să părăsească această familie nu se poate aștepta să scape de toate responsabilitățile, dar să-și păstreze privilegiile,” a adăugat Merkel.

Merkel a mai spus că Germania dorește să mențină legături strânse cu Marea Britanie și va lucra pentru consolidarea Uniunii Europene.

Planul miniștrilor de externe german și francez

Pe de altă parte, miniștrii de Externe ai Franței și Germaniei ar fi dezvăluit, în fața grupului de la Vișegrad, un plan de a transforma statele UE într-un superstat gigant, în care țările membre ar trebui să renunțe la armata proprie sau la banca națională, a anunțat postul polonez TVP Info, potrivit Express.co.uk.

Fragmente din documentul de nouă pagini au fost publicate marți, de televiziunea poloneză de stat, TVP Info, în timp ce liderii din Germania, Franța și Italia s-au întâlnit la Berlin pentru a discuta despre ieșirea Marii Britanii din UE.

TVP Info a anunțat că propunerea ar fi urmat să fie prezentată marți seara în fața grupului de la Vișegrad din care fac parte Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia, de către minstrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

Planul care ar fi urmat să fie prezentat de cei doi miniștri de a reduce din puterea statelor membre este descris drept un „ultimatum”.

În conformitate cu aceste propuneri radicale, statele membre UE și-ar pierde dreptul a a avea propria armată, propriul cod penal, propriul sistem fiscal și banca națională. Aceste puteri ar urma să fie transferate la Bruxelles. Statele UE vor pierde, de asemenea, controlul pe care îl mai au asupra propriilor granițe, inclusiv dreptul de a aplica proceduri naționale cu privire la primirea și relocarea refugiaților.

Această inițiativă sugerează intenția liderilor Franței și Germaniei de a profita de pe urma ieșirii Marii Britanii din UE, comentează publicația britanică.

În partea introductivă a documentului, cei doi miniștri sunt citați afirmând: „Țările noastre împărtășesc un destin comun și un set comun de valori care dau naștere unei uniuni și mai putrenice între cetățenii noștri. Prin urmare, vom depune eforturi pentru o uniune politică în Europa și îi invităm pe ceilalți europeni să participe la această aventură”.

Scoția vrea să negocieze rămânerea în UE

Premierul scoțian, Nicola Sturgeon, se va întâlni, la Bruxelles, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru a discuta despre rezultatul referendumului din Marea Britanie și posibilitatea ca Scoția să rămână în UE, potrivit BBC News online.

Sturgeon va purta discuții, de asemenea, cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și cu deputații europeni.

Aceasta a spus că este „hotărâtă” să protejeze interesele Scoției în Europa.

Premierul scoțian spera să îl întâlnească și pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, însă acesta din urmă a spus că o discuție nu este adecvată în acest moment.

Europarlamentarul scoțian Alyn Smith a declarat, înaintea discuțiilor pe care urmează să le aibă Sturgeon la Bruxelles, că există multă bunăvoință față de Scoția în capitala UE.

„Ușile sunt deschise la Bruxelles și există bunăvoința de a discuta cu Scoția”, a declarat el pentru BBC Radio Scoția.

Prim-ministrul Nicola Sturgeon a ținut, în Parlamentul Scoției, un discurs cu privire la rezultatul referendumului din Marea Britanie, ocazie cu care a afirmat că ieșirea din UE ar fi împotriva voinței poporului scoțian. Oficialul scoțian a mai spus că perioada de trei luni de criză politică până la nominalizarea unui nou premier al Regatului Unit va provoca și mai multe pagube economiei britanice. În cadrul referendumului privind apartenența Marii Britanii la UE, majoritatea populației din regiunea Scoției a votat în favoarea rămânerii în Blocul comunitar.