Prima pagină » Știri externe » Primul produs al cărui preț este stabilit de consumatori, introdus pe piață de un mare retailer

Primul produs al cărui preț este stabilit de consumatori, introdus pe piață de un mare retailer

Primul produs al cărui preț este stabilit de consumatori, introdus pe piață de un mare retailer
Începând cu finalul lunii octombrie, grupul Carrefour va introduce pe rafturile supermarketurilor sale din Franța o nouă marcă de produse pentru care, în premieră mondială, prețul și condițiile de producție vor fi stabilite de consumatori. Este vorba despre un brand numit „Cine este patronul? Marca consumatorului", iar primul articol din această serie care va ajunge la vânzare este o cutie de lapte cu prețul de de 99 de eurocenți pentru un litru, sumă din care vor intra direct în buzunarul producătorului 39 de eurocenți.

Premiera este reprezentată de faptul că prețul pentru această nouă marcă a fost stabilit chiar de către consumatori, cu ajutorul unui chestionar online care a fost aplicat unui număr de 6.000 de consumatori pe toată durata verii, informează France Presse. 

„Este o premieră pentru Franța, dar și o premieră mondială”, a spus Nicolas Chabanne, liderul asdociației Gueules Cassées, care luptă împotriva risipei alimentare și care a lansat această inițiativă implementată de grupul francez. Este vorba despre un parteneriat încheiat de organizație cu producătorul Laiterie de Saint-Denis, de unde urmează să fie colectată materia primă, iar pentru distribuție a fost implicat grupul Carrefour. De acest program vor beneficia 51 de producători de lapte, vor fi stimulate micile afaceri de familie cu dificultăți financiare și vor livra până la 10 milioane de litri de lapte. 

Pentru moment, inițiativa rămâne doar în domeniul produselor lactate, iar consumatorii vor avea ocazia ca, pentru un cost suplimentar minim de aproximativ 7 eurocenți pe litru, să știe exact ce consumă, pentru că, în afară de preț, în urma sondajului clienții au stabilit și un caiet de sarcini de producție care trebuie respectat: vacile producătoare de lapte nu trebuie să fie hrănite cu organisme modificate genetic, ci cu furaje, și vor merge la păscut între 3 și 6 luni pe an.

Mai târziu, însă, inițiatorii vor să extindă ideea și la alte produse, precum suc de mere, pizza sau delicatese, arată Chabanne. Până acum, grupul Carrefour a fost cel care a răspuns pozitiv la această inițiativă, așa că va fi distribuitor exclusiv, cu toate că asociația Les Gueules Cassées a luat legătura și cu alți retaileri. 

 

Citește și