Prima pagină » Știri externe » Primul zbor al noului lansator spațial Antares, fabricat de compania Orbital Sciences, a fost amânat

Primul zbor al noului lansator spațial Antares, fabricat de compania Orbital Sciences, a fost amânat

Primul zbor al noului lansator spațial Antares, fabricat de compania Orbital Sciences, a fost amânat
Orbital Sciences Corp., una dintre cele două companii private americane, alături de SpaceX, selecționate de Agenția spațială americană (NASA) pentru a transporta provizii la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), a amânat, miercuri, primul zbor al lansatorului său Antares, relatează AFP.

Orbital Sciences Corp., una dintre cele două companii private americane, alături de SpaceX, selecționate de Agenția spațială americană (NASA) pentru a transporta provizii la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), a amânat, miercuri, primul zbor al lansatorului său Antares, relatează AFP.

Această amânare a fost anunțată cu aproape 10 minute înainte de ora prevăzută pentru pornirea motoarelor lansatorului și a fost provocată de „separarea prematură a furtunului care leagă rampa de lansare de cel de-al doilea etaj al lansatorului”, a precizat un comentator al postului de televiziune al NASA, care transmitea în direct numărătoarea inversă de dinainte de lansare.

O următoare tentativă de lansare ar putea avea loc în următoarele 48 de ore, însă specialiștii americani nu anunțaseră până joi dimineață nicio dată exactă pentru acest eveniment.

Lansatorul Antares, o rachetă cu două etaje, având o lungime de 40 de metri și un diametru de 3,9 metri, trebuia să se desprindă de rampa sa de lansare miercuri, la ora 21.00 GMT, de la Centrul spațial Wallops, aflat pe o insulă din largul coastelor statului american Virginia, la o distanță de 270 de kilometri de Washington.

Antares nu va transporta capsula spațială Cygnus produsă de Orbital Sciences Corp., ci un simulator cu o sarcină echivalentă de 3,8 tone, care urmează să fie plasat pe orbită la altitudinea de 256 kilometri, la 10 minute după lansare.

Compania Orbital Sciences dorește să demonstreze prin această lansare capacitatea rachetei sale de a plasa pe orbită capsula Cygnus.

Orbital Sciences programase inițial acest zbor de testare în urmă cu peste un an, dar a fost nevoită să îl amâne, din cauza întârzierilor acumulate în etapele de construcție și de certificare a noilor instalații de lansare de la centrul Wallops.

Dacă lansarea va fi încununată cu succes, Orbital Sciences, al cărei sediu se află în orașul Dulles din statul Virginia, are prevăzut un zbor cu caracter demonstrativ spre ISS, cu capsula Cygnus, peste trei luni. Compania prevede să efectueze prima ei misiune de livrare de provizii la bordul ISS înainte de sfârșitul acestui an.

Obiectivul NASA, care a decis să își ofere savoir-faire-ul și echipamentele sale unor parteneri din mediul privat, „este de a asigura un acces sigur și economic la spațiu, la orbita joasă și în special la ISS”, a declarat Alan Lindenmoyer, directorul programului NASA pentru transport spațial comercial și de persoane.

În virtutea unui contract de 1,9 miliarde de dolari încheiat cu NASA, Orbital Science Corporation trebuie să livreze cel puțin 20 de tone de provizii pe ISS, pe parcursul a opt lansări spațiale, până la începutul anului 2016. Capsula Cygnus are o capacitate de două tone.

Însă, spre deosebire de capsula Dragon, fabricată de compania SpaceX (Space Exploration Technologies Corporation), capsula Cygnus, care are o formă cilindrică, nu poate să revină pe Terra și va fi distrusă după misiune, la reintrarea în atmosferă.

SpaceX, cu sediul în orașul Hawthorne din orașul California, înființată de miliardarul Elon Musk, a fost prima – și deocamdată este singura – companie privată care a conectat cu succes un vehicul spațial, capsula Dragon, la ISS, cu ocazia unui prim zbor demonstrativ, în mai 2012.

Dragon a efectuat deja un total de trei misiuni către avanpostul spațial, dintre care două au constat în livrarea de provizii și echipamente la bordul ISS, în cadrul unui contract de 1,6 miliarde de dolari încheiat cu NASA. SpaceX trebuie să efectueze 10 misiuni de aprovizionare a stației până în 2015.

Companiile SpaceX, Boeing și Sierra Nevada au fost selecționate recent de NASA pentru a construi un vehicul spațial privat destinat transportului de astronauți la bordul ISS, dar și pe alte destinații orbitale.

După retragerea din circulație a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele rusești Soyuz – care au trei locuri – pentru a-și trimite astronauții la bordul ISS și plătește Rusiei suma de 63 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.

În ceea ce privește misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo rusești Progress, europene (ATV) și japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată și se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.

Baza spațială Wallops a fost înființată în 1945. Ea este folosită de NASA în special pentru a lansa mici vehicule suborbitale și baloane destinate unor experimente științifice.

Compania SpaceX își lansează capsula Dragon, folosind lansatorul Falcon 9, de la baza spațiale Cape Canaveral din Florida.

ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.