Principalele cauze ale accidentului feroviar din Spania. El Pais: viteză de 180 de kilometri pe oră în curba limita era de 80. VIDEO

Publicat: 25 07. 2013, 11:45
Actualizat: 03 02. 2019, 07:52

Presa spaniolă enumera, joi, viteza excesivă printre cauzele principale ale accidentului de tren soldat cu cel puțin 77 de morți, miercuri seara, la Santiago de Compostela, în nord-vestul țării, relatează AFP.

„Excesul de viteză în timpul unui viraj, posibila cauză a accidentului”, scrie cotidianul El Pais. Citând surse apropiate anchetei, cotidianul afirmă că, la momentul accidentului, trenul circula cu o viteză de 180 de kilometri pe oră pe un tronson unde limita era de 80 de kilometri pe oră.

„Este vorba despre o curbă foarte complicată, foarte strânsă. De aceea, în locul unde a deraiat trenul, este interzis să se circule cu peste 80 de kilometri pe oră”, adaugă El Pais.

Accidentul s-a produs pe un tronson de cale ferată de mare viteză, într-un viraj, la aproximativ patru kilometri de gara Santiago de Compostela, oraș de pelerinaj mondial celebru.

Un purtător de cuvânt al Renfe, compania căilor ferate spaniole, a declarat „că o anchetă este în desfășurare”. „Trebuie să așteptăm” pentru a cunoaște cauzele accidentului, „vom afla în curând viteza când analiștii noștri vor examina cutiile negre ale trenului”, a adăugat el.

„Mare viteză mortală”, titra pe prima pagină cotidianul El Mundo, potrivit căruia trenul avea 220 de kilometri pe oră pe un tronson cu limită de 80 de kilometri pe oră. „Excesul de viteză este una dintre ipotezele care predomină pentru explicarea accidentului”, scrie cotidianul.

„Primele ipoteze merg în direcția excesului de viteză drept cauză a accidentului”, comentează, de asemnea, La Voz de Galicia, un cotidian regional.

Trenul venea de la Madrid și se îndrepta spre localitatea El Ferrol, pe coasta Atlanticului, și circula pe acest sector pe un tronson de cale ferată de mare viteză, dat în folosință în decembrie 2011, pe ruta Ourense-Santiago-Coruna.

Acesta transporta 218 pasageri și patru angajați ai Renfe.

Cel puțin 77 de persoane au murit și alte 143 au fost rănite, potrivit unui nou bilanț provizoriu anunțat de tribunalul din Galicia.

Spania, cu o rețea de 3.100 de kilometri, este a doua țară din lume, după China, ca număr de kilometri de cale ferată de mare viteză, AVE (alta velocidad española). Galicia nu este legată de Madrid prin AVE, dar această regiune dispune de propria linie ce face legătura între orașele situate în vestul regiunii.