Privatizarea companiei feroviare din Grecia s-ar putea finaliza în a doua jumătate a anului următor
Privatizarea companiei de cale ferată din Grecia, TRAINOSE, la care participă Grup Feroviar Român (GFR), SNCF (Franța) și RZD (Rusia), ar putea fi finalizată în a doua jumătate a anului următor, a declarat șeful agenției pentru privatizare a statului elen, Constantinos Maniatopoulos.
De asemenea, Grecia vinde și compania de mentenanță a materialului rulant ROSCO. Pentru ROSCO licitează RZD (Rusia), Alstom (Franța) și Siemens (Germania).
Privatizările TRAINOSE și ROSCO ar putea fi încheiate în a doua jumătate a anului următor, ajutând astfel Grecia să scadă costurile de transport prin modernizarea rețelei de cale ferată și creșterea traficului feroviar, a declarat Maniatopoulos într-un interviu pentru Reuters, citat de portalul elen Capital.
Agenția pentru privatizare a aprobat, la începutul lunii noiembrie, consorțiul Rossiyskie Zheleznye Dorogi (RZD)-GEK TERNA, SNCF Participations și Grup Feroviar Român (GFR) pentru calificarea în faza B a procesului de licitație privind achiziția a 100% din acțiunile TRAINOSE.
RZD, compania care deține monopolul transportului feroviar din Rusia, participă la privatizarea TRAINOSE în consorțiu cu grupul elen de construcții GEK TERNA. RZD a afirmat că este pregătită să investească cel puțin 100 de milioane de euro la TRAINOSE.
Guvernul de la Atena a lansat în 2010 un program de privatizări pentru a crește veniturile la buget, parte a programelor de împrumuturi externe de la statele zonei euro și FMI. Statul nu a reușit în mod repetat să respecte țintele asumate în privința veniturilor din privatizări.
Maniatopoulos este al patrulea șef al agenției pentru privatizare și ocupă postul de numai două luni.
Grecia vrea să obțină venituri totale din privatizări de circa 24 miliarde de euro până în 2020 pentru a reduce îndatorarea statului, estimată la 175% din PIB, și pentru a ajuta activitatea economică.
TRAINOSE operează 300 de rute pe o rețea de 1.500 de kilometri de cale ferată și transportă anual 15 milioane pasageri și 4,5 milioane de tone de marfă. După o restructurare semnificativă, compania a revenit pe profit anul trecut, cu un câștig de 300.000 de euro, după pierderi de 33,6 milioane de euro în anul anterior.
Autoritățile elene au anunțat la mijlocul lunii septembrie că GFR, SNCF și RZD au depus scrisori de intenție pentru preluarea TRAINOSE.
Toate companiile care au transmis scrisori de intenție în prima etapă a privatizării au primit acordul pentru a trece în faza a doua, cea a transmiterii de oferte angajante, întrucât au îndeplinit condțiile minime cerute, respectiv criteriile referitoare la capacitatea financiară și know-how.
Oficialii eleni speră ca statul să obțină în urma privatizării companiei 200 de milioane de euro, potrivit Reuters.
Grupul de companii Grampet-GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost desemnată în luna iulie câștigător al licitației pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă HZ Cargo din Croația. GFR, interesat și de preluarea companiei BDZ Bulgaria, operează pe piața din Ungaria și a anunțat că dorește să se extindă în Germania, Austria, Republica Moldova și Serbia.
În luna iunie, GFR a fost declarat câștigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preț de 202 milioane euro pentru 51% din acțiuni.
Preluarea pachetului de acțiuni de către GFR nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu și-au dat acordul pentru schimbarea acționariatului, iar Consiliul Concurenței nu a avut timpul necesar pentru a se pronunța asupra tranzacției.